x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Putin a semnat decretul! Ce se întâmplă cu centrala nucleară Zaporojie

Putin a semnat decretul! Ce se întâmplă cu centrala nucleară Zaporojie

05 Oct 2022   •   18:45
Putin a semnat decretul! Ce se întâmplă cu centrala nucleară Zaporojie
Sursa foto: HEPTA

Preşedintele Vladimir Putin a emis, miercuri, un decret prin care transferă în proprietatea Rusiei Centrala nucleară ucraineană Zaporojie, informează cotidianul Le Monde.

"Guvernul Rusiei va trebui să se asigure că instalaţiile centralei nucleare sunt acceptate ca proprietate federală", conform decretului prezidenţial, scrie Mediafax

Decizia a fost luată în contextul în care Rusia a anexat regiunile ucrainene Doneţk, Lugansk, Zaporojie şi Herson, o acţiune nerecunoscută de Ucraina, de Naţiunile Unite sau de statele occidentale.

Rafael Grossi, directorul Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), urmează să efectueze curând vizite în Rusia şi Ucraina pentru a discuta despre securizarea Centralei nucleare Zaporojie, aflată sub controlul trupelor ruse.

 

×