x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Putin atrage atenţia asupra "catastrofei planetare" care ar putea urma

Putin atrage atenţia asupra "catastrofei planetare" care ar putea urma

05 Sep 2017   •   11:05
Putin atrage atenţia asupra "catastrofei planetare" care ar putea urma

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a avertizat că escaladarea crizei din Coreea de Nord poate duce la o “catastrofă planetară” şi o pierdere enormă de vieţi omeneşti, scrie The Guardian. “Intensificarea isteriei militare în astfel de condiţii nu are sens; este un punct mort.”, a spus acesta reporterilor din China.

“Poate duce la o catastrofă globală, planetară şi o pierdere enormă de vieţi omeneşti. Nu există nicio altă cale de a rezolva problema nucleară a Coreei de Nord; cu excepţia dialogului paşnic.”

În cadrul unui discurs în ultima zi a summitului Brics din Xiamen, China, Putin a afirmat că intervenţiile străine din Iraq şi Libia l-au convins pe liderul Coreei de Nord, Kim Jong-un, că are nevoie de arme nucleare pentru a supravieţui. “Vor mânca iarbă, dar nu vor opri programul atâta timp cât nu se simt în siguranţă.”, a spus preşedintele Rusiei.

Avertizarea lui Putin a venit după ce Coreea de Sud a refuzat să excludă redistribuirea de arme nucleare tactice americane pe teritoriul său – o mişcare care poate să îngreuneze eforturile de reducere a tensiunilor, în condiţiile în care Phenianul se pregăteşte să lanseze o altă rachetă balistică intercontinentală.

 

×