x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Putin mai vrea un mandat prezidenţial. Al patrulea

Putin mai vrea un mandat prezidenţial. Al patrulea

de Istvan Deak    |    11 Apr 2012   •   18:26
Putin mai vrea un mandat prezidenţial. Al patrulea

Presedintele-ales al Rusiei, Vladimir Putin, a evocat, intr-un discurs rostit miercuri in Duma de Stat, posibilitatea unui al patrulea mandat prezidential care l-ar mentine la putere pana in 2024, relateaza AFP.

"Legea nu are efect retroactiv. Am posibilitatea sa lucrez acum si in mandatul urmator, daca situatia va permite si daca voi vrea", a declarat Putin, dupa ce un deputat intrebase daca mandatele prezidentiale ar putea fi limitate la doua. Putin a fost ales la 4 martie pentru un al treilea mandat prezidential, extins la sase ani, dupa primele doua mandate de patru ani si unul de prim-ministru.

Intrebarea deputatului se referea la eliminarea cuvantului "consecutiv" din Constitutie, situatie care nu i-ar fi permis fostului agent KGB sa mai candideze anul acesta. "Este rezonabil, putem analiza toti aceasta situatie", a raspuns Putin.

Invitati la investire
Fostul premier italian Silvio Berlusconi si fostul cancelar german Gerhard Schroeder vor fi prezenti la investirea lui Vladimir Putin ca presedinte, anuntata pentru 7 mai, a anuntat intendentul Kremlinului Vladimir Kojin pentru editia de miercuri a cotidianului Kommersant, relateaza AFP. Cei doi "si-au confirmat deja prezenta", a declarat aceasta sursa.

Cel mai puternic om din Rusia a pastrat relatii amicale cu Berlusconi si Schroeder dupa ce acestia au demisionat, iar anul trecut a sarbatorit impreuna cu ei implinirea a 59 de ani. O serie de sefi de stat sunt asteptati, de asemenea, sa participe la ceremonia de investire, a adaugat Kojin. "Purtam discutii cu liderii statelor din cadrul CSI (Comunitatea Statelor Independente, alcatuita din 11 foste republici sovietice)", a subliniat Kojin, apreciind ca presedintii kazah Nursultan Nazarbaiev, belarus Aleksandr Lukasenko si ucrainean Viktor Ianukovici urmeaza sa fie prezenti la Moscova cu ocazia investirii.

Au fugit deputatii. Un afront fara precedent
Putin a avut parte si de o surpriza neplacuta miercuri, cand mai multi deputati au decis sa paraseasca Duma in semn de protest, in timp ce el isi prezenta bilantul mandatului sau de premier, foarte criticat, de altfel, de catre opozitia comunista.

Deputatii partidului de opozitie Rusia Dreapta (64 dintre cei 450 de deputati) au parasit sala pentru a protesta fata de afirmatiile lui Putin referitoare la o greva a foamei tinuta de la 16 martie de un membru al acestui partid, Oleg Sein si de mai multi dintre sustinatorii acestuia, la Astrahan. Acestia denunta victoria marcata de fraude a candidatului partidului la putere Rusia Unita la municipalele din 4 martie de la Astrahan.

"Din ceea ce stiu, colegul dumneavoastra Sein si-a inceput greva foamei, dar inca nu s-a plans si in justitie. Sincer, este mai degraba bizar', a declarat Putin. "Speram, Vladimir Vladimirovici, ca aveti un raspuns. Din pacate, nu aveti', a declarat liderul Rusiei Drepte, Serghei Mironov, al carui partid pana acum destul de docil s-a alaturat contestarii din ultimele luni.

Putin a explicat ca puterea executiva nu are prerogative pentru a anula un scrutin, subliniind ca "orice minoritate trebuie sa respecte majoritatea'.

Incidentul constituie un serios afront adus liderului atotputernic al Rusiei, care totusi se confrunta de la legislativele din decembrie cu o miscare de contestare nemaiintalnita de la venirea sa la putere in 2000.

Bilantul mandatului sau de premier
Castigate de Rusia Unite, aceste legislative au fost marcate potrivit unor observatori independenti de fraude masive, care au impins zeci de mii de rusi sa iasa in strada. In introducerea discursului sau in Dumna, Putin a recunoscut faptul ca tara a trecut "printr-o perioada de tensiuni'.

Prezentandu-si mandatul economic, el a subliniat ca Rusia a devenit mai puternica sub conducerea sa. "Nu trebuie sa ne fie rusine de rezultatele noastre', a spus el, estimand ca economia rusa a trecut de consecintele crizei dintre 2008 si 2009, ca si de tulburarile financiare din 2011 din Europa.

Putin a aparat in fata deputatilor sustinerea pe care Rusia o ofera NATO in vederea desfasurarii operatiunilor sale in Afganistan, subliniind ca, in caz contrar, militarii rusi ar fi cei care ar trebui sa lupte in aceasta tara.

Intrebat despre un proiect de creare a unui punct de tranzit pentru zborurile NATO la Ulianovsk, in centrul Rusiei, el a raspuns subliniind ca aceasta initiativa corespunde "intereselor Rusiei". "Intelegem ceea ce se petrece in Afganistan, nu-i asa? Vrem ca situatia sa fie sub control", a declarat presedintele-ales. "Nu vrem ca militarii nostri sa lupte pe frontiera tadjiko-afgana", care desparte Afganistanul de fosta republica sovietica Tadjikistan, legata de Rusia in cadrul Comunitatii Statelor Independente (CSI), a adaugat el. "NATO si comunitatea internationala sunt prezente acolo. Doamne ajuta! Sa isi faca treaba!", a continuat Putin. "Trebuie sa fim pragmatici pentru a stabili ceea ce este avantajos pentru noi", a mai spus acesta.

Presedintele-ales a subliniat ca centrul de la Ulianovsk "nu va fi o baza NATO". "Acolo nu se va intampla nimic care sa fie contrar intereselor noastre", a conchis actualul sef al Guvernului.

Rusia a anuntat ca studiaza o solicitare din partea NATO in vederea utilizarii Cosmodromului Vostocinii de langa Ulianovsk, la 900 de kilometri est de Moscova, pe post de centru de tranzit destinat aprovizionarilor cu materiale neletale destinate si provenind din Afganistan.

El a mai promis, cu aceeasi ocazie, sa faca din lupta contra declinului demografic o prioritate si a cerut "revenirea la valorile de baza' pentru a se putea realiza acest lucru.

×