Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Winston Churchill obișnuia să spună că este un optimist, deoarece nu are rost să fie altcumva. Previziunile pentru anul care urmează în Ucraina au dat naștere unui optimism nefiresc, poate intenționat, din partea Kievului și - cel puțin în mod public - în unele țări din NATO, care consideră că noua administrație Trump poate produce schimbări diplomatice semnificative.
Într-adevăr, tabăra pro-Ucraina nu prea mai are de ales, deoarece amploarea sprijinului american va decide în cele din urmă rezultatul acestui război, iar cercul de apropiați al lui Trump este în mare parte reticent să continue ajutorul la nivelul actual, considerat oricum de către experții militari drept insuficient.
Cu toate acestea, trecutul plin de cinism al Moscovei, în materie de negociere și nerespectarea unor înțelegeri de pace pe parcursul unui deceniu de război în Ucraina, ar trebui să fie pentru Occident un mare semnal de alarmă.
SUA propun, europenii se adaptează
Keith Kellogg, trimisul special al președintelui ales al SUA pentru Ucraina, a prezentat de mult timp principiile de bază ale unui acord de pace, într-un document politic pe care îl scrisese pentru un think-tank american încă din aprilie, anul trecut.
Prevederile acestei inițiative de pace implică o încetare a focului, intrarea Ucrainei în tratative drept condiție pentru continuarea ajutorului militar, precum și crearea unei posibile zone demilitarizate pentru securizarea înghețării actualelor linii de front.
Planul se bazează însă în mare măsură pe un eventual acord al Moscovei în privința încheierii războiului în condițiile propuse de administrația Trump și nu rezolvă principala problemă pe care o evaluează - faptul că Ucraina are nevoie de mai multe arme decât poate oferi NATO, fără ca membrii săi să-și simtă amenințată securitatea națională.
Citește pe Antena3.ro
Cu toate acestea, chiar dacă nu sunt de acord cu toate principiile inițiativei elaborate de reprezentantul lui Trump, aliații SUA examinează propunerile lui Kellogg cu o anumită seriozitate, dând impresia că vor să fie pregătiți pentru o eventuală implementare a ideilor prezentate de noua conducere de la Washington.
Un oficial european din domeniul apărării a declarat deja pentru CNN că au existat „discuții active” asupra modului în care națiunile NATO ar putea desfășura trupe pentru a contribui la o zonă demilitarizată, dacă li s-ar solicita acest lucru în cadrul unei inițiative de pace.
Oficialii occidentali și-au reafirmat deseori opinia în privința faptului că Moscova rămâne reticentă față de inițierea unui conflict direct, la scară largă, cu Alianța Nord-Atlantică.
Poate că prezența unor trupe NATO de-a lungul liniei frontului ucrainean ar putea împiedica Kremlinul să încerce să avanseze lent - în pofida unui acord de încetare a focului - așa cum a mai încercat în trecut.
La începutul săptămânii, președintele Volodimir Zelenski a declarat că a discutat cu omologul său francez, Emmanuel Macron, despre desfășurarea de „contingente militare partenere” în Ucraina. Parisul a lansat recent ideea trimiterii de trupe franceze în Ucraina pentru a se antrena, dar mass-media din Kiev au mers mai departe și au speculat că această propunere s-ar putea referi la înființarea unei forțe NATO de menținere a păcii.
La sfârșitul săptămânii trecute, viitorul consilier pentru Securitate Națională al lui Trump, congresmenul american Mike Waltz, a comentat pentru „ABC News” războiul din Ucraina: „Toată lumea știe că acest lucru trebuie să se încheie cumva pe cale diplomatică”.
Comentariile sale au fost preluate marți de către ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, care a declarat că asta înseamnă că echipa Trump ține cont de „realitatea de pe teren”.
„Putin nu poate fi de încredere”
Trump moștenește o alianță NATO față de care și-a exprimat scepticismul în mai multe rânduri și în care unitatea mesajului de sprijin al Ucrainei începe să se destrame.
În timp ce cancelarul german, Olaf Scholz, a întrerupt lunile întregi de izolare diplomatică ale președintelui Vladimir Putin, printr-o convorbire telefonică inițiată în noiembrie, anul trecut, cei mai estici membri ai NATO sunt perfect conștienți de amenințarea unui Kremlin încurajat de o aderare parțială la un acord de încetare a focului și rămân concentrați asupra unei înfrângeri de durată a Moscovei, considerată de ei drept cea mai bună modalitate de a garanta securitatea europeană.
Kaja Kallas, fost prim-ministru estonian și, în prezent, Înalt Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate, a declarat, de altfel, că este de părere că Ucraina ar putea învinge, dacă ar primi un ajutor adecvat.
„Miza pentru securitatea europeană este extraordinar de mare!”, a spus ea. „Dimensiunea atacurilor hibride în Europa au crescut deja, iar înfrângerea Ucrainei ne-ar costa mult mai mult decât ajutorul.”, a precizat Kallas.
„Putin a arătat un dispreț total pentru dreptul internațional și nu poate fi de încredere. Fără garanții de securitate credibile, orice acord de încetare a focului este susceptibil să eșueze. Rusia pur și simplu se va reînarma și va ataca din nou!”, a afirmat șefa diplomației europene.
Un acord prost de pace „nu va aduce decât și mai mult război, la fel ca înainte!”, a adăugat ea. „Trebuie să învățăm din trecut și să ne asigurăm că orice acord viitor este durabil.”, a mai spus Kallas.
Tertipurile Moscovei
Promisiunile anterioare de pace ale Rusiei în Ucraina au fost caracterizate de minciuni și acțiuni înșelătoare, sugerând că o nouă încetare a focului ar putea fi mediată doar de ochii lumii.
În timpul invaziei inițiale, cea din 2014, Crimeea a fost cucerită de o mică forță de „oameni verzi”, care au copleșit bazele ucrainene din peninsulă, în timp ce Moscova nega că era vorba despre militari ruși. De altfel, Putin avea să recunoască, ulterior, că au fost soldații săi.
„Revoltele populare” conduse de mercenari, care au cuprins părți din regiunea Donbas în lunile următoare, au fost, de asemenea, un tertip neconvingător pentru anexările Moscovei.
Rusia și-a urmărit obiectivele militare, deseori, fără să clipească, în timp ce vorbea despre pace, iar în februarie 2015 și-a încheiat înaintarea în orașul strategic Debaltseve, chiar în mijlocul negocierilor de pace de la Minsk, cucerindu-l în cele din urmă, în primele zile ale unei încetări a focului.
Cei care au fost acolo își amintesc de un proces derulat într-un mod total eronat. Alexander Hug, cel care a condus misiunea de monitorizare a OSCE însărcinată cu supravegherea încetării focului în perioada 2014-2015, a dezvăluit: „Nicio încetare a focului nu este perfectă. Încălcările apar inevitabil. Întrebarea cheie este ce prevede acordul în privința sancțiunilor și a măsurilor de remediere a situației.”.
El a mai spus că, dacă una sau alta dintre părți scapă basma curată, „apare o invitație deschisă pentru și mai multe acțiuni similare”.
Potrivit lui Hug „situațiile de atunci și de acum nu sunt aceleași”, dar „lecțiile-cheie învățate în urmă cu 10 ani rămân valabile și astăzi”.
Narațiunea Moscovei s-a schimbat, de asemenea, drastic în ultimul deceniu, la fel ca și rata victimelor. În 2014, Putin susținea, deseori, că nu are niciun control asupra „revoltelor separatiste”, iar armata rusă a suferit relativ puține pierderi pentru câștiguri teritoriale semnificative.
Pe măsură ce războiul din Ucraina se apropie de al patrulea an, oficialii occidentali estimează că victoriile progresive ale Rusiei de-a lungul liniei frontului provoacă până la 1.500 de morți și răniți pe zi, iar bilanțul conflictului se apropie de 700.000 de victime, conform Ministerului britanic al Apărării.
Kremlinul a prezentat, de asemenea, războiul drept o bătălie existențială contra tuturor statelor din NATO, cel mai probabil pentru a scuza performanțele sale extrem de șubrede și eșecurile în lanț ale militarilor ruși pe câmpul de luptă.
Pe de altă parte, NATO încă nu a angajat deloc trupe în conflict, ci doar echipamente de care membrii alianței se puteau dispensa. Acest dezechilibru în modul în care este perceput conflictul va distorsiona masa negocierilor.
Rusia are pur și simplu o miză mult mai mare decât NATO. Și este posibil ca Putin să accepte mai greu concesii minore din partea Kievului în cadrul negocierilor și să caute mai degrabă câștiguri mai mari.
Riscul unor negocieri lungi
Există speranțe că imprevizibilitatea lui Trump, precum și dorința lui aparentă de a evita să asiste sub conducerea sa la repetarea unor situații stânjenitoare pentru SUA -comparabile cu retragerea americană din Kabul - l-ar putea determina pe noul șef al Casei Albe să-și dorească un eșec al lui Putin în Ucraina.
Acest lucru ar însemna însă ca președintele ales să renunțe la două constante-cheie ale comportamentului său de până acum: dorința de a nu-l contrazice public pe liderul de la Kremlin, precum și cea de a reduce implicarea Statelor Unite în conflictele externe.
Deseori, administrației de la Kiev, precum și altor membri ai NATO le place să evoce ideea de „pace prin forță”. Dar riscul cel mai mare al acestui an pare un proces diplomatic lent, chiar chinuitor, în timpul căruia o eventuală aderare de ochii lumii a lui Putin la un acord de încetare a focului și, foarte probabil, continuarea unor câștiguri teritoriale minore, îi lasă pe aliații Ucrainei divizați, incapabili să decidă până unde ar putea fi lăsați să meargă rușii cu încălcarea angajamentelor înainte de o posibilă implicare totală a NATO în acțiuni de represalii.
Astfel, ar putea apărea o serie de întrebări extrem de dificile. Merită intrat în război pentru acțiuni similare celor din Crimeea sau Debaltseve? În eventualitatea desfășurării trupelor NATO sau europene de-a lungul unei zone demilitarizate, ce număr de pierderi din rândul acestora ar putea declanșa o ripostă a NATO împotriva unei alte puteri nucleare? Ar fi Casa Albă condusă de Trump de acord cu deciziile aliaților săi europeni?
Fără îndoială, odată ce unitatea NATO și intensitatea sprijinului pentru Kiev încep să scadă, iar guvernele europene încep să se schimbe, frontul comun contra Rusiei ar putea fi greu de reclădit. Putin știe asta și a jucat pe această carte încă de la începutul războiului. Abia acum, însă, liderul de la Kremlin are la Casa Albă un simpatizant atât de mare, precum Donald Trump.
Este posibil ca timpul să nu fie în totalitate de partea lui Putin, având în vedere numărul tot mai mare de victime în rândul militarilor ruși, a rezervelor financiare și a unei economii suprasolicitate din cauza bonusurilor de înscriere în armată, precum și a compensațiilor pentru deces.
În acest an, președintele rus va vedea, însă, cum singura constantă care a pus până acum presiunea imensă a timpului pe Moscova - sprijinul unificat al NATO pentru Ucraina - se transformă în diplomația lentă și generoasă, pe care a exploatat-o în 2014.
Acest lucru, combinat cu perseverența brutală și lentă a Rusiei pe câmpul de luptă, ar putea fi suficient pentru a-l purta pe Putin spre victoria de care are nevoie.
