x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Putin simplifică obţinerea cetăţeniei ruse

Putin simplifică obţinerea cetăţeniei ruse

21 Apr 2014   •   17:24
Putin simplifică obţinerea cetăţeniei ruse

Preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, a aprobat luni amendamentele legislative destinate să faciliteze obţinerea cetăţeniei ruse de către rusofonii din fosta Uniune Sovietică, a anunţat biroul de presă al Kremlinului, citat de agenţiile de presă internaţionale.

Modificările operate legii privind cetăţenia rusă urmează anexării peninsulei Crimeea de Rusia şi creşterii tensiunilor în estul Ucrainei, zonă în care trăieşte o numeroasă comunitate rusă.

În urmă cu patru zile, şeful statului rus a apreciat că ieşirea din criza cu care se confruntă Ucraina depinde de garanţiile care vor putea fi date pentru ca drepturile populaţiei rusofone să fie respectate în estul ţării.

''Problema nu este de a şti ce se va produce mai întâi - un referendum privind descentralizarea şi federalismul după alegeri sau înainte de alegerile prezidenţiale. Problema este legată de garanţiile privind drepturile şi interesele legitime ale cetăţenilor ruşi şi rusofoni din sud-estul Ucrainei'', a adăugat Vladimir Putin.

Putin a anunţat luni şi semnarea decretului privitor la reabilitarea tătarilor din Crimeea şi a altor minorităţi etnice care au avut de suferit în timpul regimului stalinist.
''Am semnat un decret de reabilitare a populaţiei tătare din Crimeea, a populaţiei armene, a germanilor, a grecilor, a tuturor celor care au suferit în timpul represiunilor staliniste'', a declarat Putin într-o şedinţă a Consiliului de Stat.

Membrii minorităţii tătare din Crimeea, ce numără circa 300.000 de persoane (15% din populaţia regiunii), s-au opus anexării peninsulei Crimeea la Rusia care a avut loc luna trecută.

Premierul Ucrainei, Arseni Iaţeniuk, a acuzat Rusia că “subminează stabilitatea internaţională”, solicitând sprijin economic din partea aliaţilor occidentali pentru modernizarea armatei ucrainene.
“Preşedintele Putin visează să restaureze Uniunea Sovietică, în fiecare zi merge în din ce mai departe şi numai Dumnezeu ştie unde se va opri”, a avertizat Iaţeniuk, într-un interviu pentru NBC. 

Vicepreşedintele american Joe Biden urmează să se deplaseze luni în Ucraina, iar Iaţeniuk a făcut un apel la sprijin din partea Occidentului. “Avem nevoie de sprijin economic şi financiar, avem nevoie să modernizăm armata ucraineană şi să revizuim toate structurile ucrainene de apărare” a mai spus acesta.


×
Subiecte în articol: Vladimir Putin Rusia