x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Ramzan Kadîrov vrea să-și facă o armată privată după modelul grupării Wagner

Ramzan Kadîrov vrea să-și facă o armată privată după modelul grupării Wagner

de Redacția Jurnalul    |    21 Feb 2023   •   11:00
Ramzan Kadîrov vrea să-și facă o armată privată după modelul grupării Wagner
Sursa foto: Hepta

Liderul cecen Ramzan Kadîrov a anunțat că vrea să înființeze propria companie militară, după modelul grupării Wagner, după ce va ieși din armata rusă.

"Se poate spune încă de pe acum că Wagner și-a dovedit în mod incontestabil eficiența, în termeni militari, și a tras o linie sub speculațiile privind oportunitatea acesteia.

Fără îndoială, astfel de unități profesionale sunt necesare. De aceea, intenționez, atunci când îmi voi încheia cariera în serviciul de stat, să îi fac concurență lui Evgheni Prigojin și să înființez o companie militară privată. Cred că voi reuși să o fac.

În pofida tuturor dificultăților, Wagner își atinge obiectivele în orice situație", a scris liderul cecen pe Telegram.

Aceste afirmații au dat naștere însă la speculații privind o presupusă trădare pregătită de Kadîrov. 

"Un pumnal uriaş caucazian va străpunge spatele Rusiei. Cecenia nu este o țară capabilă să uite și să-și trădeze propria durere cauzată de Rusia. Este clar că în adâncul inimii sale, Cecenia adăpostește răzbunare și incapacitatea de a ne împăca cu devastările criminale. Cecenia pregătește un pumnal caucazian uriaș care va străpunge adânc în spatele Rusiei", este de părere Aleksandr Nevzorov, un jurnalist rus, critic la adresa Kremlinului. 

 

 

×