x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Război în Ucraina, ziua 376. Lupte crâncene la Bahmut. Apărarea ucraineană își consolidează pozițiile. Tensiuni între gruparea Wagner și armata rusă

Război în Ucraina, ziua 376. Lupte crâncene la Bahmut. Apărarea ucraineană își consolidează pozițiile. Tensiuni între gruparea Wagner și armata rusă

de Redacția Jurnalul    |    06 Mar 2023   •   16:45
Război în Ucraina, ziua 376. Lupte crâncene la Bahmut. Apărarea ucraineană își consolidează pozițiile. Tensiuni între gruparea Wagner și armata rusă
Sursa foto: Hepta

Lupte crâncene la Bahmut. Trupele ruse înaintează. Apărarea ucraineană vrea să-și consolideze pozițiile. Tensiuni între gruparea Wagner și armata rusă.

În contextul luptelor crâncene care se dau pentru controlul asupra orașului Bahmut, și despre care sunt informații că forțele ruse sunt pe cale să-l cucerească, armata ucraineană vrea să-și consolideze pozițiile, potrivit președinției de la Kiev, citată de AFP. 

O întrunire a avut loc între Volodimir Zelenski și comandații forțelor ucrainene, ajungând la decizia de a continua operațiunea defensivă și a-și consolida pozițiile în orașul din estul țării. 

Controlul asupra acestuia se crede că ar putea schimba cursul războiului deoarece este un important nod de aprovizionare. Circa 70.000 de oameni locuiau în oraș înainte de război. 

Ambele părți aflate în conflict au suferit pierderi grele. În ultimele zile, trupele ruse au încercuit orașul. Însă există tensiuni între gruparea paramilitară rusă Wagner și armată iar mercenarii se plâng constant de lipsa de muniții. Mai mult, liderul grupării, Evgheni Prigojin, spune că i-a fost refuzat accesul în cartierul general care coordonează operațiunea specială a Rusiei în Ucraina.

"Pe 6 martie, la ora 8 dimineaţa, reprezentantului meu la cartierul general i-a fost anulat permisul şi i s-a refuzat accesul", a transmis acesta. 

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Subiecte în articol: ucraina Rusia razboi bahmut lupte wagner