x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Război în Ucraina. Kievul a atacat cu rachete Cartierul General al Flotei ruse la Marea Neagră

Război în Ucraina. Kievul a atacat cu rachete Cartierul General al Flotei ruse la Marea Neagră

de Redacția Jurnalul    |    22 Sep 2023   •   16:30
Război în Ucraina. Kievul a atacat cu rachete Cartierul General al Flotei ruse la Marea Neagră
Sursa foto: hepta

Kievul a atacat cu rachete Cartierul General al Flotei ruse în Marea Neagră.

Ucraina a atacat cu rachete Cartierul General al Flotei ruse la Marea Neagră | Portul Sevastopol, acoperit de fumul exploziilor

Imagini cu efectele loviturilor au apărut pe rețelele sociale și nori de fum se zăresc în direcția portului Sevastopol. 

Atacul a fost confirmat, vineri, de guvernatorul pro-rus Mihail Razvojaev.

"Inamicul a lansat un atac cu rachete asupra sediului central al flotei", a scris acesta pe Telegram.

El a precizat că o bucată de șrapnel a căzut în apropierea Teatrului Lunacearsky.

Serviciile operaționale s-au deplasat la locul atacului, iar informațiile despre eventuale victime sunt în curs de clarificare.

Razvojaev a avertizat că este posibil un nou atac și le-a cerut locuitorilor să evite centrul orașului și să nu își părăsească locuințele.

Sevastopolul este unul dintre cele mai mari orașe din peninsula Crimeea, anexată de Rusia în 2014.

Cu o zi în urmă, serviciul ucrainean SBU a confirmat că forțele Kievului au atacat cu rachete Neptun o altă țintă militară din peninsulă, aerodromul militar Saki.

×