x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Regele Charles al III-lea îşi încheie vizita istorică din Germania printr-o deplasare memorială la Hamburg

Regele Charles al III-lea îşi încheie vizita istorică din Germania printr-o deplasare memorială la Hamburg

de Redacția Jurnalul    |    31 Mar 2023   •   23:15
Regele Charles al III-lea îşi încheie vizita istorică din Germania printr-o deplasare memorială la Hamburg
Sursa foto: Hepta

Regele Charles al III-lea al Regatului Unit îşi încheie vineri vizita sa istorică din Germania printr-o etapă memorială la Hamburg, un gest de înaltă semnificaţie simbolică, la 80 de ani după raidurile devastatoare realizate de trupele Aliaţilor în cel de-Al Doilea Război Mondial, informează AFP.

În încheierea primei sale vizite efectuate în străinătate în calitate de rege, Charles al III-lea a călătorit vineri dimineaţă, alături de regina-consoartă Camilla, cu un tren de mare viteză ICE, vopsit în culorile Germaniei. Destinaţia a fost Hamburg, al doilea oraş ca mărime al ţării, iar la bord s-a aflat şi preşedintele german Frank-Walter Steinmeier.

La capătul unei călătorii cu trenul ce a durat aproape două ore, un eveniment rarisim în cadrul unei vizite de stat, suveranul britanic a depus în gara Dammtor o coroană de flori în faţa monumentului construit în amintirea copiilor evrei trimişi în Marea Britanie pentru a scăpa de ororile nazismului.

Apoi, regele Charles al III-lea s-a deplasat la Biserica Saint-Nicolas, distrusă de bombardamentele aeriene britanice şi americane din 1943, pentru un moment de reculegere alături de preşedintele german, considerat un reper moral în această ţară.

 

×
Subiecte în articol: regele charles germania