x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Reuniune de urgenţă a guvernului de la Londra după presupusa otrăvire a unui fost spion rus

Reuniune de urgenţă a guvernului de la Londra după presupusa otrăvire a unui fost spion rus

07 Mar 2018   •   12:48
Reuniune de urgenţă a guvernului de la Londra după presupusa otrăvire a unui fost spion rus

Guvernul britanic a convocat miercuri o reuniune de urgenţă după presupusa otrăvire a unui fost agent rus şi a fiicei sale cu o substanţă pe care anchetatorii încă încearcă să o identifice, relatează AFP. 

Ministrul de interne Amber Rudd va prezida această reuniune interministerială de criză convocată începând cu ora 10:45 GMT. În cadrul reuniunii se va face bilanţul anchetei realizate de poliţia britanică antiteroristă deşi Scotland Yard a declarat că în acest stadiu nu poate califica incidentul ca fiind terorist. 

Serghei Skripal, în vârstă de 66 de ani, fost agent al serviciilor de informaţii militare ruse GRU, a fost găsit inconştient duminică pe o bancă dintr-un centru comercial din Salisbury, la circa 140 km de Londra, alături de femeia de 33 de ani identificată ulterior ca fiica sa, Iulia Skripal. Cei doi au fost internaţi în stare critică la un spital din Salisbury şi se bănuieşte că au fost expuşi la o substanţă necunoscută. 

Skripal a rămas în Marea Britanie după un "schimb de spioni" cu Rusia, în 2010. Soţia, fiul său şi un frate mai vârstnic au decedat în ultimii doi ani, a mai indicat BBC. 

Ministrul de externe Boris Johnson a declarat marţi în faţa parlamentului britanic că incidentul din Salisbury este 'îngrijorător' şi aduce aminte de moartea lui Aleksandr Litvinenko în 2006. 

'Dacă ancheta demonstrează responsabilitatea unui stat, guvernul Majestăţii Sale va răspunde într-un mod adecvat şi robust', a declarat Boris Johnson. 

La Moscova, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a afirmat că nu are 'nicio informaţie'. 'Nimeni nu a cerut încă Moscovei să participe la anchetă', a spus el, subliniind că 'Moscova este întotdeauna dispusă să coopereze'. 

La rândul său, Ministerul de Externe rus a declarat miercuri că încercările din Marea Britanie de a face o legătură între Rusia şi boala misterioasă care a ucis un fost agent rus au drept scop să agraveze relaţiile dintre Londra şi Moscova. 

Purtătoarea de cuvânt a ministerului, Maria Zaharova, a afirmat în cadrul unei conferinţe de presă că aceste acuzaţii sunt folosite pentru a duce o campanie anti-rusească în Marea Britanie.AGERPRES

×
Subiecte în articol: serghei skripal