x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Rezervele de apă potabilă, epuizate în Cape Town

Rezervele de apă potabilă, epuizate în Cape Town

de George Hălărescu    |    14 Feb 2018   •   15:32
Rezervele de apă potabilă, epuizate în Cape Town

Africa de Sud a decretat, ieri, stare de catastrofă naturală în întreaga ţară din cauza secetei istorice care afectează de mai multe luni Cape Town, aglomerare urbană ameninţată cu întreruperea aprovizionării cu apă potabilă. Executivul a luat această decizia după "o reevaluare a amplorii şi gravităţii secetei actuale''. Oraşul Cape Town, cea de-a doua aglomerare urbană ca mărime din Africa de Sud, este afectat de o secetă gravă de aproape un secol. Rezervele de apă potabilă sunt la un nivel minim. Pentru a economisi apa, celor aproximativ 4 milioane de locuitori din Cape Town li s-a solicitat să nu consume mai mult de 50 de litri de apă pe zi, de persoană - echivalentul unui duş de trei minute. Autorităţile au ameninţat cu amenzi pentru cei care nu vor respecta această măsură, însă deocamdată nu au fost aplicate sancţiuni. Toate instituţiile statului sunt mandatate să pună în aplicare "planurile de urgenţă, măsuri imediate de ajutor şi de construcţie" necesare gestionării calamităţii, a declarat directorul Centrului naţional de gestiune a situaţiilor de urgenţă, Mmaphaka Tau. 
 



 

×
Subiecte în articol: rezerve de apa epuizate cape town