x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Roboţii ar putea înclocui pe viitor albinele

Roboţii ar putea înclocui pe viitor albinele

de Agerpres    |    04 Aug 2014   •   21:30
Roboţii ar putea înclocui pe viitor albinele

O treime din hrana omenirii depinde în prezent direct de albine, cei mai importanţi polenizatori ai planetei, iar în contextul în care populaţia de albine scade într-un ritm fără precedent, un grup de cercetători din SUA a realizat un tip de robot - RoboBee - care ar putea înlocui harnicele insecte, relatează luni le figaro.fr.

RoboBee este o albină artificială cu aripi care pot bate de 120 de ori pe secundă, puse în mişcare de un muşchi creat din materiale piezoelectrice. Realizarea aparţine unui colectiv de ingineri de la Universitatea Harvard şi de biologi de la Northeastern University din Boston.

Proiectul RoboBees, lansat în 2009, a reuşit deja să producă roboţi zburători de 90 mg, asemănători cu albinele, cu o anvergură a aripilor de 3 cm. Singurul neajuns pentru RoboBee rămâne alimentarea. În prezent, cercetătorii analizează posibilitatea folosirii unor baterii miniaturale care să permită un bun randament electric. Un alt aspect important care trebuie soluţionat este sistemul de navigaţie al albinelor-robot.

Proiectul se află, încă de la începutul său, în 2009, în vizorul organizaţiei neguvernamentale ecologiste Greenpeace, care a atras atenţia asupra faptului că "peste două treimi din cantităţile de polen prelevate din teren şi transportate la stup de albine ar fi contaminate" cu pesticide, considerate drept factorul care duce la dispariţia albinelor.

"Scăderea numărului de albine nu este de domeniul SF", susţine Greenpeace, într-o campanie intitulată "Aceasta nu este viziunea noastră asupra agriculturii!".

Într-un videoclip difuzat de organizaţie apar albine-robot care ar funcţiona cu energie solară, invenţie care, potrivit Greenpeace, ar ridica probleme etice şi ar aduce în discuţie raportul om-natură.

Problemele legate de folosirea de roboţi albine nu sunt însă presante, dat fiind că aceştia ar putea fi operaţionali abia peste 10-15 ani, potrivit Business Insider.

Până atunci, cel mai bine ar fi ca oamenii să se gândească cum să păstreze populaţia de albine, susţine Le Figaro, reamintind avertismentul lui Albert Einstein, conform căruia, "dacă albinele ar dispărea de pe glob, oamenii ar mai avea doar de trăit doar patru ani". 

×
Subiecte în articol: albine pesticide