x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe România şi SUA: prezidenţialităţi eşuate (V)

România şi SUA: prezidenţialităţi eşuate (V)

de Radu Toma    |    11 Dec 2012   •   19:57
România şi SUA: prezidenţialităţi eşuate (V)
Sursa foto: Andrew Redington/AFP

5. Un episod mai puţin cunoscut sau mediatizat din preocupările lui Bush jr. după ce a ajuns preşedinte, este că a preluat de la tatăl său,  fostul preşedinte George Bush sr., îndeletnicirea de a întocmi şi păstra dosare ale politicienilor şi altor oameni influenţi, pentru a compromite, şantaja şi înlătura adversari, la necesitate.

Surse americane ale vremii au afirmat că Bush tatăl, fost director al CIA, a fost, la rândul lui, profund impresionat de eficienţa cu care, timp de patru decenii, Edgar Hoover, creatorul FBI, a folosit sute şi sute de documente reale şi fabricate, pentru a elimina, compromite, sau şantaja adversari şi personalităţi publice incomode (Charlie Chaplin, John Lennon, Eleonor Roosevelt, soţia preşedintelui Roosevelt, fostul preşedinte John Kennedy etc.), sau pentru a se apăra de acuze şi dezvăluiri împotriva sa (homosexualism, este îngropat în Cimitirul Congresului, de la Washington, la câţiva paşi de “prietena” sa, domnul Clyde Tolson, fost prim-adjunct al său la Birou, mai mulţi congresmani americani au cerut, ultima oară în 2001, ca sediul central al FBI-ului din Washington, D.C. să nu mai poarte numele lui, J. Edgar Hoover, “o pată pe această clădire...”). Din 2006 şi până către sfârşitul lui 2008, aceste dosare compromiţătoare l-au ajutat decisiv pe Bush să “liniştească” adversari din Congresul SUA, senatori ori reprezentanţi care au cerut demiterea sa (impeachment) şi, în cele din urmă, să supravieţuiască la Casa Albă până la încheierea mandatului.

La Bucureşti, clona prezidenţială Băsescu a îmbinat în mod strălucit experienţa trecutului său comunist, ca informator de frunte al fostei securităţi şi membru local VIP al partidului unic, cu experienţa noului prezent capitalist, experienţă veche din 1935, pe filiera Hoover, FBI – Bush tatăl, CIA – Bush fiul, şi a instaurat în România cel mai eficient şi mai temut sistem de supraveghere, şantaj şi control politic din toată Europa de Est, de după căderea comunismului. “Dosariada naţională”, să-i spunem aşa, inaugurată de Băsescu la debutul primului său mandat, în decembrie 2004, continuă şi astăzi, după opt ani, şi a costat România zeci de miliarde de lei noi din banii publici, în infrastructuri şi ore-lucru la preşedinţie, Parlament, guvern, ministere, CSM, procuraturi, parchete, DNA (imediat după instalarea Guvernului USL, la 7 mai trecut, DNA a anunţat că va achiziţiona sisteme şi aparatură de monitorizare video/audio ultrasofisticate...), ANI, tribunale, judecătorii, instanţe superioare, poliţie, penitenciare, servicii secrete, mii şi mii de mandate de interceptare şi milioane de ore de înregistrări şi ascultare ( în iulie-august, la solicitarea poliţiei politice DNA, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a aprobat de 80 de ori mai multe mandate de ascultare vizând demnitari, decât în aceeaşi perioadă a anului trecut!), secretizări, filaj pedestru, auto şi electronic, comunicaţii terestre şi spaţiale etc. Se monitorizează telefonia fixă şi mobilă, internetul şi e-mailurile populaţiei, se instalează instrumente de supraveghere în maşini personale, se verifică conturi personale de bancă, tranzacţii locale şi internaţionale etc. Şi, bineînţeles, totul se întâmplă în numele luptei contra corupţiei şi al luptei pentru reabilitarea justiţiei în România (?!), dar nimeni nu este convins şi nu ştie unde este linia de demarcaţie – dacă există vreuna – între ceea ce spune un preşedinte mincinos, la fel de mincinos ca modelul său, Bush jr., şi realitate. Iar realitatea revoltătoare a “Dosariadei naţionale” este că, astăzi, zeci, sute de adversari politici care nu au fost de acord cu regimul dictaturii personale a lui Traian Băsescu şi al camarilei sale de hoţi, au toţi dosare penale, suportă tot felul de restricţii şi umilinţe, sunt privaţi de drepturi constituţionale şi civile, sunt terorizaţi, sau au înfundat puşcăriile;

6. Imediat după atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001, Bush jr. şi echipa de neoconservatori din jurul său au acaparat naţiunea înspăimântată americană şi au făcut-o să-i urmeze, fără întrebări, în praful şi bezna din plină amiază, de după prăbuşirea turnurilor gemene din New York. Din acea zi, administraţia a refuzat orice dialog cu toată clasa politică, inclusiv colegii republicani, a ignorat orice hotărâre judecătorească, a ignorat Curtea Supremă şi Congresul; şi-a depăşit atribuţiile constituţionale  prin crearea Curţii de supraveghere a informaţiilor externe, o agenţie total secretă; a spulberat libertăţile civile ale poporului american prin alte acţiuni legislative neconstituţionale (Patriotic Act 1 şi Patriotic Act 2). Pentru a controla nemijlocit justiţia, Bush a destituit un număr de şapte magistraţi superiori de la Curtea Supremă şi Ministerul Justiţiei, au urmat apoi demisiile altora, iar Congresul a tăcut mâlc şi nu a investigat nimic. A făcut două numiri dintre oamenii săi de casă la conducerea Curţii Supreme, a numit 61 de judecători la Curţile de Apel, precum şi alţi 261 la Curţile districtuale. Le-au urmat alte 324 de numiri în tot sistemul judiciar, la toate nivelurile, şi-a asigurat, astfel, pentru o bună perioadă de timp, aproape şase ani, controlul discreţionar asupra întregului sistem judiciar american.

În România, de aproape opt ani, Traian Băsescu procedează exact la fel, dar şi-a întrecut cu mult “profesorul”. O Curte Constituţională aservită l-a scăpat recent de la demitere, iar în cursul mandatelor sale a numit peste 4.600 de procurori şi judecători noi, în toată ţara, de peste 50 de ori mai mulţi decât toţi preşedinţii României dinaintea sa, luaţi împreună. Controlul lui asupra justiţiei, la toate nivelurile (Consiliul Superior al Magistraturii, parchete, procuraturi, instanţe judecătoreşti etc.), îngreunează enorm strădania guvernului Ponta şi a opoziţiei USL, ajunsă la putere, de a urgenta debăsificarea justiţiei, a administraţiei, a întregii Românii. Aproape la fel cum s-a întâmplat, demult, cu denazificarea în Germania, în primii ani postbelici, 1945-1947.  (va urma)

* Acest serial face parte din  volumul autorului, în curs de pregătire, cu titlul: Româno-Americana. 1972-2012

×