x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Rusia aruncă BOMBA. Moscova cere oficial retragerea NATO din România și Bulgaria

Rusia aruncă BOMBA. Moscova cere oficial retragerea NATO din România și Bulgaria

21 Ian 2022   •   12:39
Rusia aruncă BOMBA. Moscova cere oficial retragerea NATO din România și Bulgaria
Sursa foto: Hepta

Pe fondul tensiunilor tot mai mari între NATO-Rusia-Ucraina, Kremlinul cere acum retragerea Alianței din România și Bulgaria. Întrucât negocierile din ultimele săptămâni nu au dus la o rezolvare a conflictului, acestea s-au agravat. Așa că Moscova extinde garanțiile de securitate solicitate și spre cele două țări, transmite Ministerul rus de Externe.

”Unul dintre fundamentele inițiativei noastre, despre care ați menționat, este formulat în mod deliberat foarte clar și nu permite interpretări ambigue. Vorbim despre retragerea forțelor, echipamentelor și armelor străine și alte demersuri pentru a reveni la configurația din 1997 pe teritoriul țărilor care nu erau membre NATO la data precizată. Acestea includ atât Bulgaria, cât și România.”, transmite instituția. 

România și Bulgaria sunt membre NATO din 1997. 

Rusia cere garanții NATO privind oprirea extinderii spre est, NATO nu vrea să le acorde și sprijină militar Ucraina. 

Pe de altă parte, Rusia a comasat trupe la granița cu această țară iar invadarea Ucrainei este tot mai probabilă. 

 

 

×
Subiecte în articol: Rusia nato ucraina romania bulgaria