Desi a ajuns intr-o faza destul de avansata, proiectul "Barguzin" privind realizarea noului tren de lupta echipat cu rachete strategice a fost suspendat, scrie presa de la Moscova, citand surse din interiorul complexului militar-industrial.
Ministerul apararii a refuzat sa comenteze, dar nici nu a dezmintit informatia. Interesant este ca proiectul trecuse deja de o etapa a procesului de testare, iar sistemul de rachete "putea fi pus pe sine", in caz de necesitate. "Subiectul este inchis. In orice caz, pentru perioada imediat urmatoare", au subliniat respectivele surse.
In 2016, Barguzin a trecut cu succes prima etapa de verificare a rachetelor, in cadrul careia a fost testata structura armelor, algoritmii de lansare a proiectilelor, modul in care acestea parasesc instalatia de lansare, etc. Urmatoarea etapa fusese programata pentru vara anului 2019.
"Trenul nuclear" reprezinta o garnitura care, aparent, nu difera de un marfar obisnuit. Dar vagoanele lui ascundeau rachete balistice intercontinentale ce purtau 30 de focoase de lupta. In plus, in tren exista puncte de comanda, sisteme tehnologice si tehnice, mijloace de comunicare si spatii pentru personalul de deservire.
In cazul unei amenintari nucleare, Berguzin intra in circuitul feroviar, amestecandu-se printre alte garnituri. In cazul in care ar fi trebuit sa intervina, trenul nuclear trece pe o linie de rezerva si lanseaza atacul. Acoperisurile a trei vagoane se deschid, iar mecanismele ascunse in interior aduc in pozitie verticala sistemele de lansare a rachetelor. Totul dureaza doar cateva minute, detaliaza presa rusa.