x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Rusia / Un militant pentru drepturile omului îi vrea pe Lenin şi Stalin aduşi în faţa justiţiei!

Rusia / Un militant pentru drepturile omului îi vrea pe Lenin şi Stalin aduşi în faţa justiţiei!

22 Apr 2009   •   00:00
Rusia / Un militant pentru drepturile omului îi vrea pe Lenin şi Stalin aduşi în faţa justiţiei!

Lev Ponomariov, un cunoscut militant pentru drepturile omului din Rusia, liderul mişcării "Pentru drepturile omului", bătut recent din cauza activităţii sale, a solicitat la Moscova, un proces exemplar împotriva lui V.I.Lenin, autorul loviturii de stat din 1917, care a dus la înlăturarea monarhiei în Rusia şi la instaurarea dictaturii proletariatului şi a comunismului pe jumătate din continentul european. Ponomariov a cerut aducerea în faţa instanţelor şi a dictatorului sovietic I.V.Stalin, sângerosul continuator al politicilor lui Lenin, relatează Interfax şi Agerpres.



Iniţiativa lui Ponomariov survine în contextul aniversării a 139 de ani de la naşterea liderului bolşevic V.I. Lenin, a cărui mumie zace şi astăzi în Mausoleul din Piaţa Roşie. "E nevoie de un proces public, poate internaţional, un proces asupra modului de punere în practică a ideii comuniste în URSS şi în ţările din Europa de Răsărit" - consideră Ponomariov, în opinia căruia abia după judecarea crimelor celor doi lideri comunişti se va putea pune problema desfiinţării mausoleului Lenin din Piaţa Roşie.

"Sondajele arată că numărul persoanelor care susţin ideea înhumării lui Lenin şi a desfiinţării mausoleului creşte de la an la an. Eu consider însă că problema mausoleului este un particulară. Mă frământă altceva - în conştiinţa oamenilor, mai ales a celor tineri, trăieşte mitul despre Lenin, au început să reapară pionierii şi comsomoliştii" - a afirmat militantul rus pentru drepturile omului, explicând că din această perspectivă se impune judecarea lui Lenin într-un proces public, pentru darea în vileag a tuturor crimelor comise de bolşevicii de sub conducerea sa.

"Dacă am reuşi să organizăm un proces asupra modului de punere în practică a ideologiei comuniste, atunci poate am reuşi să convingem societatea că Lenin şi Stalin sunt criminali, nu eroi, iar dovezi în acest sens există sute de mii, milioane" - a estimat liderul mişcării "Pentru drepturile omului", evocând în acest sens tribunalul de la Nurnberg pentru foştii criminali de război nazişti. "Noi însă nu ne-am eliberat încă de trecut" - a exclamat Ponomariov, care a ieşit recent din spital după ce a fost atacat brutal de nişte indivizi pe care poliţia nu a reuşit să-i identifice.

Problema înhumării lui Lenin şi a evacuării din zidul Kremlinului a osemintelor lui Stalin şi ale altor autori ai represiunilor politice din URSS este ridicată sistematic de asociaţia foştilor deţinuţi politici "Memorial" din Rusia. "Este limpede ca bună ziua că în Piaţa Roşie, în inima Rusiei, nu au ce căuta osemintele celor pe conştiinţa cărora se află milioane de oameni" - a declarat anterior liderul "Memorial", Arseni Roghinski.

Cu ocazia aniversării a 139-a de la naşterea lui Lenin, miercuri, la Moscova, va avea loc o manifestaţie a susţinătorilor ideii înhumării liderului bolşevic, acţiune ce se bucură, de altfel, de sprijinul Patriarhiei Ruse. Actori, interpreţi de muzică rock şi credincioşi ortodocşi au anunţat pentru 22 aprilie punerea în scenă pe străzile Moscovei a unei acţiuni teatralizate, cu apelul desfiinţării mausoleului lui Lenin şi înhumării mumiei acestuia.

În acelaşi timp, mai multe organizaţii ortodoxe vor organiza la prânz un "Drum al Crucii" în jurul Kremlinului, cu scopul de a atrage atenţia opiniei publice asupra necesităţii scoaterii lui Lenin din mausoleul de la Kremlin. La această acţiune vor lua parte şi responsabili ai Patriarhiei de la Moscova. Aceste acţiuni, remarcă Interfax, nu au fost coordonate cu guvernul rus.

Mausoleul lui Lenin din Piaţa Roşie a fost redeschis pentru vizitatori în data de 18 aprilie, după două luni în care a fost închis pentru măsuri de profilaxie."Obiectivul este în stare bună", a specificat academicianul Iuri Denisov-Nikolski, responsabil de tratamentul biochimic al mumiei.

×
Subiecte în articol: externe lenin