Un funcţionar public din raionul Herţa a fost eliberat din funcţie pentru că şi-a luat cetăţenie română pe lângă cea ucraineană, concedierea sa survenind în urma unei operaţiuni a Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), a anunțat Administraţia regională Cernăuţi.
Legea ucraineană privind administraţia publică prevede concedierea funcţionarilor publici în cazul obţinerii de către cetăţeanul Ucrainei şi a unei alte cetăţenii, subliniază comunicatul Administraţiei regionale Cernăuţi, citat de BucPress. Eliberarea din post a funcţionarului cu cetăţenie română din cadrul Administraţiei raionale Herţa a avut loc la solicitarea Serviciului de Securitate al Ucrainei, conform BucPress, citată de Agerpres. Potrivit informaţiei oficiale, persoana cu dublă cetăţenie a încercat să treacă frontiera de stat a Ucrainei cu paşaport românesc, faptul fiind înregistrat de organele serviciului de frontieră. În comunicat nu se menţionează identitatea acestuia, precizându-se doar că este vorba de un fost şef al Secţiei de Prestare a Serviciilor Administrative din Herţa. Conform surselor BucPress, este vorba de un etnic român din regiunea Cernăuţi. Dubla cetăţenie nu are un anumit cadru legal în Ucraina, legislaţia nerecunoscând un astfel de raport juridic, în pofida unor recomandări din partea partenerilor occidentali de a lua în calcul experienţa statelor UE, notează agenţia de presă menţionată.
„Prin permiterea dublei cetăţenii, o parte din regiunile noastre de frontieră ar putea să cadă sub influenţa statelor vecine, iar asta nu e în concordanţă cu interesele noastre naţionale”, spune politologul ucrainean, Volodimir Fesenko.
O femeie a parcat mașina pe coasta de pe marginea unui drum din Cluj-Napoca, peste acostament, iar vehiculul a fost la un pas să se prăbușească în râpă 8 metri. Cele două au fost salvate de trecători, care au...
Peste 30.000 de români s-au vaccinat, sâmbătă, cu prima doză de ser Pfizer BIoNTech, iar alți 1.624 au primit și a doua doză. În total, de la debutul campaniei, s-au vaccinat peste 400.000 de...
Yulia Navalnîia, soția lui Alexei Navalnîi, a fost reținută, sâmbătă, la Moscova, în timpul protestelor pentru susținerea disidentului.
Potrivit unui videoclip postat pe rețelele de socializare, Yulia...
Peste 800.000 de români s-au programat pentru vaccinarea împotriva COVID-19 în etapa a doua, pe platforma Rovaccinare. Doi din trei programați sunt adulți peste 65 de ani sau persoane cu boli cronice.
Din 15...
UPDATE. Salvamontiștii au ajuns la cele două turiste care au fost surprinse de avalanșă în masivul Bucegi, una dintre ele fiind posibil să aibă traumatism de bazin sau de coloană, notează Mediafax.
Potri...
Aproximativ 1.000 de persoane au fost reţinute, sâmbătă, în oraşe din Rusia, în cursul protestelor organizate faţă de arestarea liderului opoziţiei, Aleksei Navalnîi.
Proteste ale opoziţiei au loc în zeci...
Ministrul de Interne, Lucian Bode, a transmis să are toleranță zero față de nerespectarea legii, referindu-se la adjunctul Poliției Capitalei, Radu Gavriș, care a fost surprins la o petrecere într-un restaurant...
Doi copii, de 5 și 7 ani, au fost duși sâmbătă la Spitalul Grigore Alexandrescu, după ce au inhalat fum în timpul unui incendiu produs în sectorul 1 al Capitalei.
Incendiul s-a produs într-o cameră la...
Jurnalistul Larry King, cunoscut om de televiziune în SUA, a murit, sâmbătă, la vârsta de 87 de ani. În urmă cu câteva săptămâni, el fusese confirmat cu COVID-19.
Legendarul Larry King, în vârstă de 87 d...
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, susține că pregătirea remedială pentru recuperarea orelor pierdute de elevi în timpul cursurilor online va fi de cinci ore/săptămână. El a anunțat că orele în sistem hib...
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, susține că are asigurări că vaccinarea angajaților din învățământ va începe înainte de 8 februarie, dată la care începe semestrul al doilea.
„Am asigurarea...
Procesul în Senatul SUA care îl vizează pe fostul preşedinte Donald Trump, inculpat pentru "instigare la insurecţie", va începe pe 8 februarie, potrivit agenţiei Associated Press.
Senatorul Chuck Schumer,...
Carantina în localitatea Dumbrăvița din județul Timiș va fi prelungită cu 7 zile, după ce autoritățile au constatat că nu a scăzut rata de infectare cu Covid-19.
„Având în vedere faptul că, în...
Premierul Florin Cîțu a anunțat sâmbătă că Guvernul își păstrează obiectivul de a vaccina până la sfârșitul lui septembrie 10,4 milioane de români și susține că până ân 29 martie vor fi imunizați...
Ziua Unirii Principatelor, 24 ianuarie, va fi marcată duminică în garnizoanele din țară prin ceremonii militare și religioase, dar fără ca participanții să se prindă în Hora Unirii, a anunțat Ministerul...