Mohammad Asghar, un cetăţean scoţian de 65 de ani, a fost condamnat la moarte pentru blasfemie de un tribunal din Pakistan.
Asghar a fost arestat în 2010, în Pakistan, după ce a susţinut că este profet. Avocaţii bărbatului au cerut clemenţă, argumentând că acesta suferă de afecţiuni psihice, însă experţii pakistanezi l-au declarat pe scoţian sănătos.
Blasfemia poate fi pedepsită cu moartea în această ţară, mai multe condamnări recente atrăgând, în ultimii ani, proteste din partea comunităţii internaţionale.
Asghar, care trăieşte în Pakistan de mai mulţi ani, a scris mai multor şefi de secţie de poliţie în care spunea că este profet, fapt care a dus la arestarea lui.
Avocata sa, Saba Eitizaz, spune că a fost dată abuziv afară din sală, iar multe decizii din acest caz au fost luate cu uşile închise. Aceasta va face apel la decizie.
Experţii locali spun că este improbabil ca Asghar să fie executat, dat fiind că Pakistanul a aplicat un moratoriu privind pedeapsa cu moartea în 2008.
Mai multe voci din Pakistan spun că acuzaţiile pentru blasfemie sunt folosite de multe ori pentru a se regla scoruri, ţinte fiind de cele mai multe ori membrii minorităţilor religioase.
În 2012, arestarea unei tinere creştine sub acuzaţia de blasfemie a strânit un val de indignare din partea comunităţii internaţionale. După câteva săptămâni de puşcărie, aceasta a fost eliberată şi a emigrat în Canada.