x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Scumpirea alimentelor face viaţa grea în ţările sărace

Scumpirea alimentelor face viaţa grea în ţările sărace

14 Sep 2021   •   08:20
Scumpirea alimentelor face viaţa grea în ţările sărace

Preţurile alimentelor la nivel mondial cresc de un an şi mai bine, amplificând presiunile pe pieţele emergente, unde cei mai săraci tind să-şi cheltuiască o proporţie mai mare din veniturile lor de bază pe mâncare, scrie Financial Times.

Preţurile au crescut cu 40% în ultimele 15 luni, potrivit celor mai recente date ale ONU, cel mai mare avans de la scumpirile la alimente care au contribuit la tulburările din Primăvara Arabă din în 2010-11. Creşterea preţurilor materiilor prime nu ajunge întotdeauna la consumator. Dar de această dată, economiştii de la JPMorgan susţin că costurile în creştere sunt „un semnal, nu un zgomot“, care va frâna creşterea.

Rezultatul ar fi „o scădere a puterii de cumpărare a gospodăriilor“ care probabil a contribuit deja la reducerea încrederii consumatorilor la nivel mondial în această vară. Impactul, a avertizat JPMorgan, a fost „mult mai mare“ pe pieţele emergente şi ar putea dura până anul viitor. Preţurile alimentelor, la fel ca preţurile energiei, sunt adesea instabile. Factori precum vremea şi probleme locale pot adesea duce la majorarea preţului elementelor de bază.

Din acest motiv, acestea sunt de obicei excluse din inflaţia de bază - măsura cel mai atent urmărită de factorii de decizie ai băncilor centrale. În acest an însă, atât preţurile la alimente, cât şi inflaţia de bază sunt supuse aceloraşi forţe: blocaje în lanţurile de aprovizionare, creşterea costurilor de transport şi alte perturbări cauzate de coronavirus.

Aceasta înseamnă că băncile centrale sunt mai predispuse să urce ratele dobânzii ca răspuns. Analiştii de la Deutsche Bank spun că pericolul este ca inflaţia din economiile emergente să continue să accelereze, trasă în sus de cerere, chiar şi dacă scumpirea materiilor prime se mai domoleşte.

Viaţa băncilor centrale din aceste ţări va fi tot mai grea, trebuind să aleagă între inflaţie şi creştere economică.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: scumpire alimente