Pasagerii care aşteptau de două ore ca avionul în care se aflau să decoleze au refuzat să îi primească în aeronavă pe doi politicieni, după ce s-a aflat că avionul întârziase pentru ca aceştia să poată prinde cursa, scrie ziarul local Express Tribune.
O filmare care a fost postată online de unul dintre pasageri îi arată pe senatorii Rehman Malik şi Ramesh Kumar Wakwani fiind huiduiţi şi goniţi din avionul cu destinaţia Islamabad de către pasagerii furioşi.
Printre huiduieli pot fi auzite şi diverse acuzaţii: "Aşa-zişi VIP. VIP pe naiba".
În momentul în care senatorii au apelat la ajutorul angajaţilor companiei aeriene, pasagerii au blocat intrarea în avion.
"Nu, nu, nu, domnule! V-am suportat prea mult timp. V-am suportat 68 de ani", s-a auzit vocea unui pasager în timpul incidentului.
"Malik, îmi pare rău! Întoarce-te! Cere scuze pasagerilor! Ar trebui să-ţi fie ruşine... 250 de pasageri au suferit din cauza ta", este auzit un pasager strigând către senatorul Rehman Malik.
Rehman Malik a fost ministru de Interne al Pakistanului între 2008 şi 2013.
Ramesh Kumar Wakwani a fost la rândul său dat afară din avion de pasagerii care i-au strigat: "Ruşine!".
La decolarea avionului, în care senatorii nu s-au mai urcat, cei 250 de pasageri au izbucnit în aplauze.
Un purtător de cuvânt al companiei aeriene PIA, de care aparţinea avionul, a declarat că întârzierea a fost cauzată de o defecţiune tehnică, nu de întârzierea senatorilor.
Rehman Malik a declarat la rândul său, pe Twitter, că nu el a fost de vină pentru întârziere.