Scena a fost surprinsă în apele îngheţate din Alaska şi arată cum o vidră de mare se urcă într-o barcă pentru a scăpa de fălcile balenei ucigaşe. La câteva secunde după ce animalul sare pe platforma ambarcaţiunii, uriaşa balenă poate fi văzută cum iese la suprafaţa apei, în încercarea de a captura vidra.
Barca asigură siguranţă şi un moment de respiro pentru mama înspăimântată, însă puiul vidrei a rămas încă în apă, în imposibilitatea de a se lupta cu balena ucigaşă, scrie Daily Mail.
Din materialul video postat pe YouTube, reiese că neajutoratul pui de vidră este prins şi mâncat de balenă. După ce barca pleacă din locul respectiv, vidra sare în apă, în încercarea disperată de a-şi găsi puiul.
Citește pe Antena3.ro