Sindicatele din Grecia în domeniile privat şi public au anunţat, astăzi, că îndeamnă la organizarea unei greve generale pe 16 iulie împotriva unui nou plan de desfiinţare a unor locuri de muncă în domeniul public, prevăzut de Guvernul grec în schimbul unor împrumuturi de la UE şi FMI.
GSEE şi Adedy, două sindicate importante din domeniile public şi privat, au hotărât, în timpul unei reuniuni de urgenţă, să facă apel la "o grevă generală de 24 de ore la 16 iulie", în semn de protest faţă de proiectul de lege cu privire la concedieri, anunţă Mediafax. Guvernul conservator a prezentat marţi în Parlament un proiect de lege ce prevede redistribuirea unor posturi publice, ceea ce a stârnit o vastă mişcare de protest.
Ministrul de Finanţe, Yannis Stournaras, a solicitat Parlamentului să voteze acest proiect de lege înainte de 19 iulie, cu scopul de a permite Greciei să primească plata primei tranşe din cadrul planului de salvare acordat de Uniunea Europeană (UE) şi Fondul Monetar Internaţional (FMI).
Ultimul plan de reducere de personal, tradus prin suprimări de locuri de muncă în învăţământ şi în serviciile muncipale, este încă proaspă în memoria grecilor, care trăiesc în al patrulea an de austeritate, însoţită de o rată record a şomajului.
Grecia s-a angajat să pună în aplicare un program energic de reforme în schimbul unui nou plan de salvare în valoare de 6,8 miliarde de euro acordat de troika creditorilor internaţionali - UE, Banca Centrală Europeană (BCE) şi FMI.