Confruntată cu perspectiva falimentului pentru a doua oară în ultimii cinci ani, conducerea Alitalia a acceptat încheierea unui parteneriat strategic cu Etihad Airways, care va obţine o participaţie de 49% din operatorul aerian italian, transmit site-ul w.nytimes.com şi Reuters.
Fără nici o altă alternativă viabilă şi pe fondul diminuării drastice a rezervelor de numerar, directorul general al Alitalia, Gabriele Del Torchio, le-a declarat jurnaliştilor la Roma că board-ul companiei a votat în favoarea ofertei companiei din Abu Dhabi.
Ministerul Transporturilor din Italia a precizat că oferta include până la 1,25 miliarde de euro (1,6 miliarde de dolari) ce vor fi alocaţi pentru investiţii la nivelul operatorului aerian italian, în următorii cinci ani.
Negocierile cu acţionarii creditori ai companiei italiene - băncile Intesa Sanpaolo şi Unicredit - vor continua şi în următoarele săptămâni pentru a se ajunge la un acord privind restructurarea datoriei companiei Alitalia, de aproximativ 700 milioane de euro.
Pentru Etihad, achiziţionarea unei participaţii de 49% în Alitalia oferă acces pe a patra mare piaţă de călătorii din Europa.
Săptămâna trecută, Gabriele Del Torchio a afirmat, în Senatul Italiei, că propunerea Etihad include o investiţie iniţială de 560 milioane de euro în schimbul concedierii a aproximativ 2.200 de angajaţi ai companiei italiene şi a ştergerii unor datorii de câteva sute de milioane de euro.
Alitalia, care are 14.000 de angajaţi, a acumulat pierderi de peste 840 de milioane de euro şi o datorie de un miliard de euro de la salvarea sa de la faliment, în 2009, de către Air France KLM şi un grup de investitori italieni. (Agerpres)