x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe “Spiderman” şi-a trecut în palmares şi Burj Khalifa – video

“Spiderman” şi-a trecut în palmares şi Burj Khalifa – video

29 Mar 2011   •   17:21
“Spiderman” şi-a trecut în palmares şi Burj Khalifa – video

158752-spiderman-alain-robert-5.jpgFrancezul Alain Robert, mai bine cunoscut sub porecla “Spiderman”, şi-a trecut în palmares escaladarea celei mai înalte clădiri din lume, turnul Burj Khalifa, construitr anul trecut la Dubai, care măsoară 828 de metri.

 

Robert şi-a amânat ascensiunea cu câteva ore, din cauza vântului care bătea cu putere, reuşind să escaladeze cele 160 de etaje ale clădirii în şase ore.

 

În vârstă de 49 de ani, alpinistul francez are în palmares escaladarea a 80 de clădiri celebre, din întreaga lume, printre care Sears Tower din Chicago, Taipei 101 din Taiwan ori turnurile Petronas din Kuala Lumpur.

 

Robert a fost arestat în câteva rânduri, la finalul unor escalade pentru care nu a avut autorizaţia oficialităţilor, începându-şi aventura la 12 ani, atunci când, pierzând cheia de la casă, a urcat până la etajul opt al blocului în care locuia.

 

×
Subiecte în articol: spiderman alain robert burj khalifa