x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Ştiri pe scurt

Ştiri pe scurt

22 Apr 2009   •   00:00

22 aprilie 2009



AU RĂMAS FĂRĂ CEHI
Toate ţările membre UE care au trimis delegaţii la conferinţa ONU pe tema rasismului de la Geneva au decis să rămână la lucrări. Excepţie a făcut Cehia, aliatul tradiţional al Israelului, care s-a retras definitiv. După declaraţiile preşedintelui iranian, 22 din cele 27 de state membre UE sunt încă la lucrări, relatează AFP. Alte patru ţări nu trimiseseră de la bun început delegaţii, tocmai din cauza Iranului: Italia, Polonia, Germania şi Olanda. Preşedintele Iranului a provocat luni tensiuni în deschiderea Conferinţei ONU pe tema Tratatului "Durban II", lansând critici dure la adresa Israelului. (S.S.)

CONFIRMAREA MAE
Ministerul român al Afacerilor Externe a anunţat ieri că a obţinut confirmarea oficială a faptului că una dintre persoanele împuşcate în Bolivia, în urma unei acţiuni în forţă a poliţiei locale, are cetăţenie română. MAE a cerut, prin intermediul Ambasadei României la Lima, clarificări cu privire la circumstanţele în care românul şi-a pierdut viaţa. Potrivit unui comunicat de presă, Direcţia Generală Afaceri Consulare a MAE se află în contact cu familia cetăţeanului român, aflată în Ungaria, şi acţionează pentru identificarea soluţiilor în vederea repatrierii corpului victimei.

CADAVRU REPATRIAT
Corpul neînsufleţit al cetăţeanului ungaro-român Arpad Magyarosi, ucis în Bolivia, va fi repatriat, relatează MTI. Consulul onorific ungar în La Paz (Bolivia) l-a vizitat luni pe Elod Toaso, un alt cetăţean ungar, arestat pentru colaborare cu teroriştii. Toaso a fost arestat în cursul unei operaţiuni a Poliţiei, pentru dejucarea unui presupus complot care ar fi vizat asasinarea preşedintelui Evo Morales. Consulul a anunţat că nu se cunosc cu exactitate acuzaţiile. Investigaţia este în curs de derulare, iar ministrul ungar de Externe a declarat că nu se ştie clar care a fost implicarea cetăţenilor ungari. (S.S.)

SPION LA JO DE LA SOCI
Serviciul Federal de Securitate (FSB) din Rusia a depistat un spion georgian care căuta informaţii despre pregătirea Jocurilor Olimpice de iarnă programate la Soci pentru 2014, relatează AFP. "FSB a demascat şi a oprit activităţile unui agent al serviciilor de informaţii georgiene, Mamuka Maisuradze, trimis ilegal pe teritoriul Rusiei pentru spionaj şi alte activităţi subversive", a declarat o sursă din cadrul FSB. Maisuradze, posesor al unui paşaport ucrainean, a venit în septembrie 2007 la Soci, unde a deschis o cafenea internet prin intermediul căreia menţinea legătura cu superiorii săi. (S.S.)

SĂRACII NOŞTRI TINERI
Marea Britanie şi România sunt printre ultimele într-un clasament privind bunăstarea tinerilor. Marea Britanie s-a clasat pe locul al 24-lea, iar România, pe locul al 26-lea, într-un clasament ce include 29 de ţări europene, realizat de Universitatea York pentru Child Poverty Action Group, relatează BBC, citat de Mediafax. Cercetătorii au evaluat ţările în funcţie de 43 de criterii, de la mortalitate infantilă la obezitate, resurse materiale, precum sărăcia şi locuinţele. Olanda ocupă prima poziţie, iar studiul a fost realizat pe tineri cu vârste de până la 19 ani, folosind date din 2006. (S.S.)

×
Subiecte în articol: externe