12:13 • Statele Unite au prezentat scuze Coreei de Sud pentru că au anunţat "prematur" data viitoarei vizite a lui George W. Bush în această ţară, a anunţat Casa Albă, citată de AFP.
Statele Unite au prezentat scuze Coreei de Sud pentru că au anunţat "prematur" data viitoarei vizite a lui George W. Bush în această ţară, a anunţat Casa Albă, citată de AFP.
IRITARE. Anunţarea acestei vizite, sensibilă într-un moment în care relaţiile cu Statele Unite sunt în centrul unei crize politice în Coreea de Sud, a provocat o polemică. Un colaborator al lui Bush, Dennis Wilder, a spus marţi, într-o conferinţă de presă şi fără să fie întrebat, că Bush se va afla în Coreea de Sud în perioada 5-6 august, pe drumul spre China pentru Jocurile Olimpice. Însă, potrivit biroului preşedintelui sud-coreean, datele nu au fost fixate şi consultările sînt încă în curs. După cîteva ore, Washingtonul a prezentat scuze, a spus un oficial sud-coreean. "Partea americană şi-a exprimat regretul. Am decis să acceptăm scuzele", a spus sursa, care a vorbit, diplomatic, despre un lapsus sau o greşeală a unei persoane. Însă oficialul a declarat că Seulul a cerut ca acest lucru să nu se repete. Puţin stînjenită, Perino – purtător de cuvînt la Casa Albă - a admis că modalităţile în care ar fi trebuit făcut anunţul nu erau finalizate, dar a spus că datele sunt cele bune. "A fost puţin prematur, nu neapărat fals", a declarat Perino.