x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Sute de oameni sunt nevoiți să-și părăsească locuințele din cauza incendiilor de vegetație

Sute de oameni sunt nevoiți să-și părăsească locuințele din cauza incendiilor de vegetație

18 Mar 2018   •   13:30
Sute de oameni sunt nevoiți să-și părăsească locuințele din cauza incendiilor de vegetație

Incendiile de vegetaţie din sud-estul Australiei au distrus locuinţe şi au provocat moartea vitelor, forţând sute de oameni să-şi părăsească locuinţele, în contextul în care focul este alimentat de vânturi uscate, relatează Reuters. 

Incendiile, despre care se crede că au fost declanşate sâmbătă de fulgere, sunt în prezent scăpate de sub control în statul Victoria. 

"Am avut 30 sau 40 de zile fără ploaie, ştiam că avem un relief uscat şi eram gata în Victoria pentru un eveniment climatic fierbinte, uscat şi cu vânt", a declarat comisarul pentru situaţii de urgenţă Craig Lapsley. 

În jur de 280 de pompieri se luptă cu flăcările, iar 22.000 de locuinţe au rămas fără energie electrică după ce mulţi copaci au fost doborâţi de vânt şi au lovit liniile de înaltă tensiune, a spus Lapsley. Circa o duzină de case au fost distruse. 

În oraşul Darwin din nordul Australiei, în jur de 25.000 de case au rămas fără curent electric după ce un ciclon tropical a doborât numeroşi arbori. Nu au fost înregistrate victime. 

Unele drumuri din statul Victoria au fost închise duminică, iar localnicilor li s-a spus să rămână în case pentru că este prea periculos să rişte să fie înconjuraţi de flăcări pe drumuri sau să se orienteze în fumul gros. 

Viteza vântului urma să scadă duminică seară, a declarat meteorologul Peter Newham, din cadrul biroului din Victoria, pentru Reuters. 

Biroul a emis avertismente de vreme caniculară care favorizează incendiile pentru Victoria, Teritoriul capitalei australiene şi New South Wales, în care s-au înregistrat temperaturi de până la 41 de grade Celsius. 

În ianuarie, sute de turişti au trebuit să fie salvaţi printr-o evacuare cu o ambarcaţiune de pe plajele Parcului naţional regal aflat la sud de Sydney, unde fuseseră blocaţi de incendii de vegetaţie.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: australia incendii de vegetatie