x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Testul nuclear nord-coreean, de cinci ori mai puternic decât cel din 2006

Testul nuclear nord-coreean, de cinci ori mai puternic decât cel din 2006

28 Mai 2009   •   00:00
Testul nuclear nord-coreean, de cinci ori mai puternic decât cel din 2006
Sursa foto: /DigitalGlobe

Testul nuclear efectuat luni de Coreea de Nord a fost de aproximativ cinci ori mai puternic decât cel din 2006, au apreciat seismologii americani, citaţi de AFP. Conform unui comunicat al universităţii Columbia, seismologii observatorului geologic Lamont-Doherty au evaluat puterea exploziei analizând datele diferitelor observatoare seismice, inclusiv unul relativ apropiat, situat în China.

"Cel de-al doilea test (nuclear) pare să fi avut o putere net mai mare" decât primul, efectuat de Phenian în 2006, a afirmat seismologul Paul Richards, expert în detectarea seismică a testelor nucleare.

Un alt expert de la Columbia, Won-Young Kim, co-autor, alături de Richards, al unui studiu privind primul test nord-coreean, apreciază că puterea atinsă luni a fost situată între 2,2 şi 4 kilotone.

Kilotona este unitatea de măsură a energiei explozive echivalentă cu o mie de tone de TNT, un explozibil puternic.

Conform experţilor de la Columbia, testul din 2006 a avut o putere sub o kilotonă. Pentru comparaţie, bomba lansată de SUA asupra oraşului japonez Hiroshima a avut o putere de 13 kilotone.

Experţii americani subliniază că bombele pe care le deţin marile puteri nucleare, printre care Statele Unite, au un potenţial net superior, care ajunge până la 50 de megatone (50.000 de kilotone).

Potrivit lui Richards, "testul nord-coreean din 2006 ar fi fost un dezastru dacă s-ar fi produs într-o zonă metropolitană".

Mediafax

×
Subiecte în articol: externe