x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Tragedie în Vietnam: cel puţin 21 de morţi şi aproape 100 de răniţi după o explozie la o fabrică de artificii

Tragedie în Vietnam: cel puţin 21 de morţi şi aproape 100 de răniţi după o explozie la o fabrică de artificii

13 Oct 2013   •   09:07
Tragedie în Vietnam: cel puţin 21 de morţi şi aproape 100 de răniţi după o explozie la o fabrică de artificii

Cel puţin 21 de persoane au murit şi numeroase altele au fost rănite într-o serie de explozii produse sâmbătă la o fabrică de artificii, situată într-un complex militar din Vietnam, a anunţat un responsabil militar, citat de AFP.

"Un număr de 21 de persoane au murit şi 98 au fost rănite, majoritatea dintre acestea suferind arsuri", a precizat un responsabil al echipei militare de salvare, sub protecţia anonimatului.

Presa oficială a evocat iniţial un bilanţ de şapte morţi.

Spitalele locale au primit numeroase victime, unele dintre ele cu arsuri de gradul trei. Cazurile cele mai grave au fost transferate la un spital specializat în arsuri de la periferia capitalei vietnameze, notează agenţia de presă franceză.

Autorităţile le-au cerut localnicilor de pe o rază de 7-8 km în jurul complexului militar unde s-a produs explozia să părăsească zona, fiind evacuate, în total, circa 2.000 de persoane, potrivit poliţiei.

Focurile de artificii sunt utilizate frecvent în Vietnam, în special cu ocazia Anului Nou vietnamez sau a Zilei Naţionale, în septembrie.

În cadrul acestor sărbători erau utilizate, în mod tradiţional, petarde artizanale, însă în 1994, acestea au fost interzise de guvern în întreaga ţară din motive de siguranţă.

Petardele au fost înlocuite cu focuri de artificii, care sunt produse doar în fabrici aprobate de stat.

×
Subiecte în articol: explozie artificii Vietnam morti raniti