Marile puteri economice ale lumii, companii şi organizaţii de renume alocă, pentru pavilioanele de la Expoziţia Universală Shanghai 2010, sume care amintesc de tributurile plătite de negustori pentru privilegiul de a face comerţ în China imperială, potrivit Bloomberg.
General Motors anticipează trei milioane de vizitatori la pavilionul propriu de la expoziţia cu tema "A Better City - A Better Life" ("Un oraş mai bun, o viaţă mai bună"). Evenimentul "va fi cea mai mare expoziţie din istorie şi va aduce beneficii uriaşe companiei", a declarat un reprezentant din Shanghai al grupului american GM.
Peste 190 de ţări, 50 de mari companii şi organizaţii economice importante pregătesc pavilioane pentru evenimentul de la Shanghai. Expoziţia se va desfăşura pe durata a 184 de zile, în perioada 1 mai-31 octombrie 2010. Oraşul Shanghai a fost ales gazdă a Expoziţiei Universale din 2010 la a 132-a Sesiune a Adunării Generale a Biroului Internaţional pentru Expoziţii (BIE), la 13 decembrie 2002, China devenind astfel prima economie emergentă care găzduieşte un astfel de eveniment.
Arabia Saudită cheltuieşte 1,1 miliarde yuani (146,5 milioane de dolari) pentru a construi un pavilion în formă de semilună, suspendat pe piloni.
Japonia a alocat 13 miliarde de yeni (138 milioane de dolari) pentru standul cu tema "Purple Silkworm Island" ("Insula viermelui de mătase purpuriu"). Franţa investeşte 50 milioane de euro pentru pavilionul "Sensual City" ("Oraşul sensual").
Richard Baum, profesor de ştiinţe politice la University of California - Los Angeles (UCLA), consideră că sumele uriaşe cheltuite de investitorii străini pentru Expo Shanghai 2010 amintesc de tributurile plătite de negustori în vechiul imperiu chinez. Pe vremea dinastiilor Ming şi Qing, care au condus China din secolul al XIV-lea până la începutul secolului al XX-lea, negustorii trebuiau să plătească un tribut pentru dreptul de a face negoţ în Regatul de Mijloc.
Ministerul român al Afacerilor Externe a atribuit, pe bază de licitaţie, anul trecut, un contract de 2,5 milioane de euro fără TVA, companiei Shanghai Zhongyuan Construction Group Co. Ltd din China, pentru lucrări de proiectare, execuţie şi demolare la pavilionul României.
Municipalitatea din Shanghai cheltuieşte 28,6 miliarde yuani (4,2 miliarde de dolari) pentru organizarea expoziţiei, care va atrage 70 milioane de vizitatori, majoritatea chinezi. Beijingul consideră evenimentul drept prioritate naţională, la fel ca Jocurile Olimpice din 2008.
La Expoziţia Universală vor fi prezenţi şi 100 de demnitari străini. Secretarul de stat american, Hillary Clinton, a inspectat pavilionul în construcţie al Statelor Unite în noiembrie. Iar ministrul de Externe britanic, David Miliband, a vizitat pavilionul ţării sale luna trecută.
Standul Germaniei se va concentra pe viaţa urbană, Franţa va miza pe cultura autohtonă, iar Japonia se va lăuda cu roboţi inteligenţi, unii dintre aceştia urmând să cânte la vioară. (MFM)