Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a ordonat duminică instituirea unei blocade a Strâmtorii Ormuz și „interceptarea” oricărei nave din apele internaționale care „a plătit taxe către Iran”.
Liderul american a declarat că discuțiile cu Iran au decurs bine, însă Teheranul nu a fost dispus să redeschidă strâmtoarea și să renunțe la programul său nuclear.
„Vom începe, de asemenea, să distrugem minele [plasate] de iranieni în Strâmtoare. Orice iranian care trage asupra noastră sau asupra navelor pașnice va FI ȘTERS DE PE FAȚA PĂMÂNTULUI!”, a scris Trump pe platforma Truth Social.
În plus, acesta a precizat că blocada va începe „în curând” și că alte state vor participa la această acțiune, fără a preciza care sunt acestea.
(sursa: Mediafax)



