x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Ucraina cere în justiţie eliberarea marinarilor săi deţinuţi în Rusia

Ucraina cere în justiţie eliberarea marinarilor săi deţinuţi în Rusia

10 Mai 2019   •   13:53
Ucraina cere în justiţie eliberarea marinarilor săi deţinuţi în Rusia

Ucraina a cerut vineri într-o instanţă internaţională eliberarea 'urgentă' a celor 24 marinari arestaţi anul trecut de către Rusia în apropiere de strâmtoarea Kerci, acuzând Moscova de 'încălcarea dreptului internaţional', informează France Presse.

'Orice zi suplimentară de detenţie agravează litigiul între cele două părţi', a declarat ministrul adjunct de externe ucrainean, Olena Zerka, în faţa Tribunalului Internaţional pentru Dreptul Mării, cu sediul la Hamburg, în Germania.

'Comportamentul Rusiei constituie o încălcare gravă a dreptului internaţional', a insistat ea.

Fostul preşedinte ucrainean Petro Poroşenko a sesizat această instanţă la mijlocul lunii aprilie pentru a cere restituirea, fără întârziere, a trei nave de război ale marinei sale, sechestrate de forţele ruse în cursul unui incident naval în Marea Neagră în noiembrie 2018. Moscova le acuzase că au trecut ilegal frontiera rusă. 

Incidentul implicând cele trei nave ucrainene şi garda de coastă rusă a avut loc lângă strâmtoarea Kerci, o zonă maritimă extrem de sensibilă între cele două ţări, care leagă mările Neagră de Azov, la est de Crimeea.

Ministrul adjunct de externe ucrainean consideră că eliberarea celor 24 de marinari trebuie ordonată în mod 'urgent' de către Tribunalul pentru Dreptul Mării, după şase luni de detenţie. Potrivit delegaţiei ucrainene, lor nu li se permite să primească vizite din partea membrilor familiei.

Eliberarea lor trebuie să intervină, în opinia Kievului, fără a aştepta rezultatul unei alte proceduri judiciare intentate de Ucraina împotriva Rusiei la Curtea Permanentă de Arbitraj de la Haga pentru a-şi asigura accesul în zonele maritime din apropierea Crimeii în Marea Neagră, în Marea Azov şi în strâmtoarea Kerci.

La rândul său, Rusia a refuzat să participe la audierea în instanţa de la Hamburg, recuzându-i orice fel de competenţă de a se pronunţa asupra unui conflict pe care ea îl consideră de natură 'militară'.

'Ucraina acţionează cu rea credinţă şi încearcă să folosească rezultatul acestor acte ilegale în plan politic intern', a indicat la mijlocul lunii aprilie Ministerul de Externe rus într-un comunicat.

Potrivit MAE rus, Tribunalul Internaţional pentru Dreptul Mării nu se poate substitui procedurilor penale în curs de desfăşurare în Rusia împotriva marinarilor ucraineni şi invită Kievul să abordeze Moscova pentru a discuta într-o manieră 'bilaterală' acest contencios. AGERPRES

×
Subiecte în articol: ucraina Rusia marinari detinuti