x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe UE va trimite ajutoare pentru migranții de la frontiera Poloniei cu Belarus

UE va trimite ajutoare pentru migranții de la frontiera Poloniei cu Belarus

18 Noi 2021   •   12:00
UE va trimite ajutoare pentru migranții de la frontiera Poloniei cu Belarus

UE a declarat că va trimite alimente, pături și alte ajutoare în valoare de 700 000 de euro pentru migranții de la frontiera cu Belarus, după ce a fost criticată pentru că a făcut prea puțin pentru a ajuta miile de persoane blocate din cauza conflictului dintre est și vest, scrie Reuters.

Pentru a rezolva ceea ce numește o criză artificială creată de Minsk, cancelarul german Angela Merkel a vorbit miercuri la telefon, pentru a doua oară în trei zile, cu președintele Belarusului, Alexander Lukașenko.

La o zi după ce polițiștii de frontieră polonezi au folosit tunuri cu apă împotriva migranților care aruncau cu pietre, situația de la graniță pare să se fi calmat. Atât polițiștii de frontieră polonezi, cât și cei belaruși au declarat că aproximativ 2.000 de migranți se aflau la frontieră.

Șefa executivului UE, Ursula von der Leyen, a anunțat ajutorul, afirmând în același timp că depinde de Lukașenko să pună capăt unei crize pe care Europa consideră că a creat-o în mod deliberat.

"Suntem pregătiți să facem mai mult. Dar regimul belarus trebuie să înceteze să mai ademenească oamenii și să le pună viețile în pericol", a declarat ea.

UE susține că Minskul a adus cu avionul mii de migranți din Orientul Mijlociu pentru a-i împinge să treacă ilegal în blocul comunitar, pentru a exercita presiuni asupra Europei, ca represalii la sancțiunile impuse împotriva Belarusului din cauza încălcării drepturilor omului.

Belarusul neagă că ar fi provocat criza, dar afirmă că nu poate contribui la soluționarea acesteia decât dacă Europa ridică sancțiunile impuse de Lukașenko de la reprimarea opozanților după alegerile contestate de anul trecut.

Ministrul polonez al apărării, Mariusz Blaszczak, a declarat miercuri la radioul public polonez că este posibil ca criza de la graniță să dureze luni de zile: "Trebuie să fim pregătiți ca această situație de la granița cu Belarus să nu se rezolve rapid", a spus el.

Cel puțin opt persoane au murit la frontiera poloneză de la începutul crizei, în această vară. Lituania și Letonia, țări vecine, au înregistrat, de asemenea, o creștere bruscă a tentativelor de trecere neregulamentară dinspre Belarus.

Convorbirile telefonice ale lui Merkel cu Lukașenko reprezintă un semn neobișnuit de apropiere directă față de un lider pe care Europa l-a respins ca fiind ilegitim de la alegerile de anul trecut. În declarațiile de după convorbiri, purtătorul de cuvânt al lui Merkel, Steffen Seibert, s-a referit la Lukașenko ca fiind dl Lukașenko, fără a face referire la titlul său de președinte.

UE i-a pus pe lista neagră pe Lukașenko și pe zeci de oficiali de stat din Belarus și a introdus sancțiuni economice după represiunea care a urmat alegerilor de anul trecut. În prezent, UE extinde sancțiunile asupra agențiilor de turism și companiilor aeriene implicate în ceea ce numește "trafic de persoane", care se află în spatele crizei de la frontieră.

Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) ar putea, de asemenea, să oprească investițiile în Belarus, a declarat o sursă pentru Reuters. Banca are în prezent 914 milioane de euro în proiecte în această țară.

Poliția din Germania - una dintre principalele destinații pentru imigranți odată ce ajung în UE - a declarat că a înregistrat anul acesta 9.549 de intrări ilegale din Belarus prin Polonia. În cifre care arată cât de brusc a apărut problema, ei au raportat doar 26 de astfel de cazuri între ianuarie și iulie, ajungând la 474 de sosiri în august și la 5.285 în octombrie.

Prevenirea imigrației necontrolate a fost o problemă politică centrală pentru blocul comunitar începând din 2015, când peste un milion de persoane au sosit din Orientul Mijlociu și Africa, declanșând dispute între țările membre cu privire la modul de împărțire a responsabilității pentru îngrijirea lor.

UE a fost luată prinsă cu garda jos, sistemele sale au fost puse la încercare, iar haosul care a urmat a declanșat o creștere a mișcărilor naționaliste, contribuind, de asemenea, la susținerea pentru ieșirea Marii Britanii din bloc.

De atunci, UE a înăsprit conroalele la frontierele externe și a plătit pentru ca migranți să fie găzduiți în țări precum Turcia și pentru a-i opri de-a lungul rutelor de migrație din Libia și din alte părți. Grupurile pentru drepturile omului denunță tacticile restrictive ale UE ca agravând suferința umană.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: belarus