Un avion de vânătoare s-a prăbuşit duminică în sudul Rusiei în timpul unui zbor de antrenament, provocând moartea pilotului, a declarat pentru mass-media ruse şeful forţelor aeriene, relatează AFP.
'A avut loc un accident, iar pilotul este mort', a anunţat Viktor Bondarev, citat de agenţia Interfax.
'Am deschis o anchetă pentru a stabili ce s-a întâmplat. Primele elemente indică faptul că accidentul a fost cauzat de o defecţiune tehnică', a precizat el.
'Avionul MiG-29 s-a prăbuşit în timpul unui zbor de pregătire în regiune Astrahan', a precizat purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării, Igor Konacenkov, citat de Interfax.
'Directorul de zbor i-a ordonat pilotului să se catapulteze, însă pilotul, în încercarea de a salva avionul, nu a ascultat ordinul şi a murit', a adăugat purtătorul de cuvânt.
În iunie 2011, un alt MiG-29 s-a prăbuşit în aceaşi regiune în timpul unui zbor de antrenament, cei doi piloţi aflaţi la bord pierzându-şi viaţa. În 2012, un alt MiG-29 s-a prăbuşit în estul Siberiei.
Lansat la începutul anilor 1980, avionul de vânătoare MiG-29, încă în serviciu în cadrul forţelor aeriene ruse, este exportat în numeroase ţări, precum India, Iran, Siria şi Ucraina.