Un cotidian local din Pennsylvania, Warren Times Observer, şi-a cerut scuze după ce a publicat un anunţ publicitar care făcea apel la asasinarea preşedintelui american, Barack Obama, relatează Sky News. "Fie ca Obama să calce pe urmele lui Lincoln, Garfield, McKinley şi Kennedy", se putea citi în anunţ, toţi cei patru preşedinţi numiţi alături de Obama fiind asasinaţi.
Editorul John Elchert a declarat că mesajul a fost înlăturat imediat ce directorul a remarcat semnificaţia acestuia. Ulterior, pe site-ul ziarului a apărut o notă care menţiona că mesajul "pare să facă aluzie la dorinţa ca preşedintele Obama să aibă un sfârşit inoportun". Cazul a fost predat poliţiei locale şi Secret Service, a precizat editorul, în timp ce un purtător de cuvânt al Secret Service a declarat că ştie cine a redactat anunţul şi tratează ameninţarea cu seriozitate.
Citește pe Antena3.ro