x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Ungurii vor avea un preşedinte olimpic

Ungurii vor avea un preşedinte olimpic

30 Iun 2010   •   00:00

Un fost vicepreşedinte al Parlamentului European, al cărui post este ocupat în prezent de Laszlo Tokes, este viitorul preşedinte al Ungariei.

Parlamentul de la Budapesta l-a ales marţi pe Pal Schmitt, susţinut de partidul conservator Fidesz, al premierului Viktor Orban, în funcţia de şef al statului. Funcţia este în principal onorifică. Unul dintre principalele prerogative ale preşedintelui este să refuze promulgarea unei legi şi să ceară Parlamentului o nouă examinare a textului.

Pal Schmitt, în vârstă de 68 de ani, a obţinut 263 de voturi, în timp ce 59 de deputaţi au votat pentru candidatul socialist Andras Balogh, iar alţi 44 s-au abţinut de la vot. Mandatul lui Schmitt va începe la data de 5 august. El îi va succeda lui Laszlo Solyom, aflat la conducerea statului din 2005. Fost scrimer, dublu campion olimpic pe echipe la spadă, în 1968 şi 1972, Schmitt va deveni cel de-al patrulea preşedinte din perioada postcomunistă.

Deşi era membru Fidesz, Schmitt şi-a început cariera politică sub regimul comunist, ocupând funcţii în cadrul mişcării sportive. El este, de asemenea, membru al Comitetului Internaţional Olimpic din 1983.

×
Subiecte în articol: externe