Cea mai căutată britanică de pe planetă, supranumită și „Văduva albă”, șefa jihadistelor din Stat Islamic, Sally Jones, a fost ucisă în Siria, de o dronă americană „Predator”. „Doamna Teroare”, cum mai era poreclită britanica în vârstă de 50 de ani, fusese eliminată încă din iunie, însă autoritățile de la Londra au păstrat secretul asupra morții sale, scrie „Mail Online”. Foarte probabil, alături de Jones a fost ucis și fiul de 12 ani al acesteia.
Originară din sudul Angliei, Sally Jones și-a părăsit locuința din Chatham, comitatul Kent, în anul 2013, pentru a merge în Siria, unde s-a căsătorit cu hackerul jihadist Junaid Hussain, pe care îl cunoscuse online. Jones s-a convertit la islam și l-a luat cu ea și pe fiul cel mic, pe atunci în vârstă de 9 ani. La scurt timp după nuntă, Jones și Hussain au fost supranumiți „Domnul și Doamna Teroare”, din cauza implicării lor active în planificarea și organizarea unor atacuri teroriste ale grupării Stat Islamic (SI), între care și o tentativă de atentat asupra Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii. Sally Jones devenise și unul dintre principalii recrutori și propagandiști ai SI. Mai mult, se pare că ea și-a obligat fiul să execute prizonieri aflați în custodia jihadiștilor, după ce, în prealabil, „i-a spălat creierul” cu ideologia extremiștilor, scrie „Mail Online”. Jones a fost numită apoi la comanda batalionului secret de femei al SI, care are în componență luptătoare jihadiste din întreaga lume. Ea și-a dodândit supranumele de „Văduva albă” în 2015, după ce Hussain, în vârstă de 21 de ani, a fost ucis de o dronă americană. Acesta devenise, între timp, șeful diviziei informatice a SI. Sally Jones a fost adăugată pe „lista morții” de către Statele Unite, care au transformat-o în cea mai căutată britanică de pe planetă. Cu câteva luni în urmă, una dintre prietenele militantei SI declara că aceasta era „disperată” să se întoarcă în Marea Britanie, însă camarazii soțului ei o obligau să rămână. De altfel, Jones și fiul ei ar fi fost uciși în timp ce încercau să fugă din Raqqa, ultimul bastion al SI în Siria. O petiție semnată de peste 18.000 de persoane cerea ca Jones să nu mai fie primită niciodată în Marea Britanie.
Înainte de a se converti la islam, Sally Jones a fost coafeză și membră a unei trupe de punk rock.