Vesta, fabricată dintr-un vechi articol de îmbrăcăminte al poliţiei, este una dintre cele cinci create de artist pentru a atrage atenţia asupra nivelului ridicat al infracţiunilor cu arme albe în Marea Britanie. Valoarea ei a fost estimată la 300.000 de lire sterline.
Rapperul britanic Stormzy a făcut vesta celebră atunci când a purtat o alta din aceeaşi colecţie la concertul său din 2019 pe scena principală de la Glastonbury.
"Aşa cum doar Banksy poate, el reuşeşte să condenseze puternic o problemă socială complexă prin intermediul unui obiect flamboaiant", a declarat Emma Baker, responsabilă pentru licitaţiile de artă contemporană la Sotheby's.
"Nu există nicio îndoială că această creaţie este mai relevantă astăzi decât atunci când prima vestă a fost prezentată la Glastonbury, un eveniment care a transformat-o în simbolul unui moment cultural definitoriu", a adăugat ea.
Luna trecută, poliţia londoneză a acuzat doi bărbaţi de tâlhărie după ce lucrarea lui Banksy "Girl with Balloon" ("Fată cu balon") a fost furată dintr-o galerie din capitala britanică.