x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Zeci de traficanți, arestați în Vietnam. Ei transportau droguri în tuburi de pastă de dinți

Zeci de traficanți, arestați în Vietnam. Ei transportau droguri în tuburi de pastă de dinți

de Redacția Jurnalul    |    28 Apr 2023   •   21:30
Zeci de traficanți, arestați în Vietnam. Ei transportau droguri în tuburi de pastă de dinți

Zeci de traficanți de droguri au fost arestați în Vietnam. Ei transportau droguri în tuburi de pastă de dinți, potrivit BBC

Autoritățile din Vietnam au arestat 65 de persoane pentru contrabandă cu droguri în tuburi de pastă de dinți. Arestarea vine după ce luna trecută patru membri ai unui echipaj Vietnam Airlines au fost prinși cu tuburi asemănătoare în bagajele de mână după un zbor de la Paris la Ho Și Min.

Aceștia au declarat că au fost angajați să transporte sute de tuburi de pastă de dinți, neștiind că în interior se aflau droguri.

Cei 65 de suspecți sunt cercetați pentru diferite acuzații, inclusiv pentru cumpărare, vânzare, transport și depozitare de narcotice, a anunțat presa locală.

Vietnamul este un important centru de trafic de droguri, în ciuda faptului că are unele dintre cele mai dure legi antidrog din lume.

Cei care sunt condamnați în Vietnam pentru deținerea sau introducerea ilegală a mai mult de 600 de grame de heroină sau a mai mult de 2,5 kilograme de metamfetamină riscă pedeapsa cu moartea. Producerea sau vânzarea de narcotice peste anumite cantități este, de asemenea, pedepsită cu moartea.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: Vietnam traficanti droguri