x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Confruntări violente în Marea Roșie

Confruntări violente în Marea Roșie

de Redacția Jurnalul    |    18 Feb 2024   •   20:08
Confruntări violente în Marea Roșie
Sursa foto: Hepta

Statele Unite au efectuat ”cinci lovituri de autoapărare” în zone din Yemen controlate de gruparea insurgentă Houthi susținută de Iran, a anunțat, duminică, Comandamentul Central al SUA.

Comandamentul a precizat că a lovit sâmbătă trei rachete de croazieră mobile antinavă, un submarin fără pilot și o navă de suprafață tot fără pilot.

Comandamentul Central a declarat că a stabilit că rachetele și navele dirijate de Houthi reprezintă o amenințare continuă la adresa navelor marinei americane și a celor comerciale din zonă.

Atacurile Houthi din zona Mării Roșii au fost un semn al extinderii conflictului din Orientul Mijlociu de la izbucnirea războiului dintre Israel și Hamas, după atacul grupului militant palestinian asupra Israelului din 7 octombrie.

Houthi, care controlează cele mai populate părți ale Yemenului, spun că atacurile lor sunt în semn de solidaritate cu palestinienii. Dar SUA și aliații săi le caracterizează ca fiind o amenințare pentru comerțul global.

Confruntate cu violențele din Marea Roșie, marile companii de transport maritim au abandonat în mare parte această rută comercială în favoarea unor rute mai lungi în jurul Africii, acest lucru ducând la creșterea costurilor.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: violente marea rosie