Din Spania şi până în Bulgaria, mafia rusă pare nu doar bine implantată, ci este suspectată de legături cu membrii puterii politice de la Moscova, potrivit unor telegrame diplomatice americane obţinute de WikiLeaks şi dezvăluite de cotidianul Le Monde.
În Spania, Ambasada Statelor Unite saluta, în august 2009, două operaţiuni majore, numite Troika (2008-2009) şi Avispa (2005-2007) contra reţelelor "ruse", care au condus la arestarea a peste 60 de suspecţi, între care şi patru dintre cei opt sau zece lideri ai mafiei ruse din afara Rusiei.
Într-o reuniune, la Madrid, a Grupului de lucru americano-spaniol asupra crimei organizate, procurorul Jose "Pepe" Grinda Gonzales, care a condus operaţiunea Avispa, "consideră Bielorusia (Belarus), Cecenia şi Rusia state cvasi-mafiote" şi afirmă că "Ucraina va deveni un asemenea stat", relata ambasada americană, la 8 februarie 2010.
Potrivit lui Grinda, mafia rusă exercită un "control enorm" asupra sectoarelor strategice, precum cel al aluminiului.
Acest procuror spaniol vorbeşte despre legături ce ar putea exista, în opinia lui, între anumiţi mafioţi din Spania şi oficiali ruşi de rang înalt. El ridică "problema nerezolvată" a "nivelului implicării premierului rus Vladimir Putin în mafia rusă", potrivit unui rezumat al unui memorandum american.
Totuşi, diplomaţii americani nu stabilesc o echivalenţă între vârful puterii ruseşti şi mafie.
Criminalitatea organizată în Bulgaria, care a aderat la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007, face, de asemenea, obiectul unei telegrame, trimisă la 7 iulie 2005, de Ambasada Statelor Unite de la Sofia.
"Rusia continuă să exercite o influenţă semnificativă asupra economiei bulgare, prin intermediul importurilor de energie, inclusiv de petrol, gaze naturale şi combustibil nuclear", se arată în telegramă. Ambasada americană evocă activităţile, în Bulgaria, ale unei companii ruse, care ar fi avut, în perioada respectivă, "puternice legături cu serviciile ruse de informaţii şi crima organizată". (Mediafax)