Cei 10 delfini, printre care și un pui, au eșuat în golful Whakanewha Bay de pe insula Waiheke, în largul orașului Auckland, a anunțat Departamentul pentru Conservare (DOC) într-o postare pe Facebook.
Salvatorii duc găleți cu apă în locul în care au eșuat delfinii pentru a-i menține uzi.
Organizațiile specializate în salvarea balenelor și delfinilor eșuați au anunțat că personalul și echipamentele sunt pe drum pentru a ajuta la salvare.
Noua Zeelandă are cea mai mare rată de eșuare a delfinilor și balenelor din lume, sute de mamifere eșuând pe țărmurile sale în fiecare an.
Motivul pentru care aceste animale rămân blocate pe plaje este încă o enigmă pentru biologii marini.
(sursa: Mediafax)