x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Zelenski, discurs puternic: Vom învinge. Nu există cătușe care să poată lega spiritul nostru liber

Zelenski, discurs puternic: Vom învinge. Nu există cătușe care să poată lega spiritul nostru liber

09 Mai 2022   •   16:57
Zelenski, discurs puternic: Vom învinge. Nu există cătușe care să poată lega spiritul nostru liber
Sursa foto: Hepta

„Vom învinge”, transmite sfidător Zelenski Rusiei, într-un mesaj video puternic: „Nu există cătușe care să poată lega spiritul nostru liber. Nu există niciun ocupant care să poată prinde rădăcini în țara noastră liberă”.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat luni că Ucraina va învinge și nu va renunța la nicio bucată de pământ.

Zelenski, într-un discurs video, a comemorat moartea a peste 8 milioane de ucraineni în cel de-al Doilea Război Mondial, scrie Reuters.

Invazia din 24 februarie a Moscovei în Ucraina a ucis mii de oameni și a strămutat milioane de persoane, reducând la ruine orașul Mariupol.

„De Ziua Victoriei asupra nazismului, luptăm pentru o nouă victorie. Drumul până la ea este dificil, dar nu avem nicio îndoială că vom învinge", a declarat Zelenski.

Liderul ucrainean, în ținută militară simplă, cu mânecile cămășii suflecate, a invocat mai mult de 30 de ani de independență post-sovietică și a spus că Rusia nu a reușit să învețe lecțiile celui de-al Doilea Război Mondial.

„Nu există cătușe care să poată lega spiritul nostru liber. Nu există niciun ocupant care să poată prinde rădăcini în țara noastră liberă. Nu există invadator care să poată domni peste poporul nostru liber. Mai devreme sau mai târziu vom învinge", a declarat el.

Videoclipul îl arată pe Zelenski trecând printre obstacole anti-tanc pe strada goală Khreshchatyk - principala arteră din centrul Kievului.

Zelenski l-a criticat direct pe Putin, dar nu l-a numit. „Cel care repetă astăzi crimele oribile ale regimului lui Hitler, urmând filosofia nazistă, copiind tot ce au făcut ei. El este condamnat", a spus el.

Imaginea oferă un puternic contrastat față de apariția lui Putin de Ziua Victoriei, înconjurat de veterani de război și generali, cu tancuri și rachete răsunând în Piața Roșie.

Ucraina nu organizează niciun eveniment public de 9 mai de teama bombardamentelor. Unele localități au impus starea de asediu de duminică seara până marți dimineața.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Volodimir Zelenski