"Am vorbit cu comandantul şef despre situaţia generală. Un rezultat foarte semnificativ este că armata rusă a eşuat în operaţiunea de la Harkov. Acum îi îngrădim la maximum şi distrugem unităţile ruse care intră pe teritoriul nostru şi terorizează regiunea Harkov'', a spus el.
El a adăugat că "frontul (Harkov) a fost întărit şi va fi întărit în continuare". Totodată, Zelenski a menţionat că a existat şi un raport despre fronturile din Doneţk, unde situaţia este mai dificilă. El a subliniat, de asemenea, că se lucrează pentru a oferi mai multe rezerve forţelor de apărare ucrainene.
Casa Albă: Ofensiva rusă în Harkov "a stagnat"
Ofensiva militară rusă în jurul Harkovului "a stagnat", potrivit consilierului pentru securitate naţională al Casei Albe, Jake Sullivan, care o vede în special ca o consecinţă a undei verzi date de Washington ucrainenilor de a lovi ţinte militare aflate pe teritoriul Rusiei, informează AFP.