x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Pot fi repetate alegerile prezidențiale? Fost președinte CCR: Da!

Pot fi repetate alegerile prezidențiale? Fost președinte CCR: Da!

de Redacția Jurnalul    |    27 Noi 2024   •   16:30
Pot fi repetate alegerile prezidențiale? Fost președinte CCR: Da!

Primul tur al alegerilor prezidențiale ar putea fi repetat, dacă se va constata că au existat riscuri la adresa securității procesului electoral, spune fostul președinte al Curții Constituționale a României, Augustin Zegrean.

Augustin Zegrean a fost întrebat, miercuri, la Antena 3, dacă poate fi repetat primul tur al alegerilor prezidențiale, după ce CCR a fost sesizată și va lua în discuție, joi, două cereri de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale, dar și în contextul în care președintele Klaus Iohannis a convocat pentru joi ședința CSAT pentru analiza riscurilor cibernetice care ar putea afecta infrastructura IT&C destinată procesului electoral.

„Da, alegerile pot fi repetate”, a spus Zegrean.

Fostul președinte CCR a explicat, însă, că legea prevede repetarea alegerilor, dar nu reluarea lor, astfel că scurtinul poate fi repetat cu aceiași candidați.

„Legea spune „se repetă” primul tur, nu spune că se reiau alegerile. (Se repetă - n.r.) cu aceiași candidați. (...) Câtă vreme se spune în lege că se repetă, repetăm. Ca la start... dacă se fură startul, se repetă startul”, a spus Zegrean.

Întrebat dacă există o modalitate ca, la fel ca în cazul Dianei Șoșoacă, să se ia decizia interzicerii lui Călin Georgescu de a candida, Zegrean a spus că există doar pritnr-un proces, iar acest lucru ar fi de durată.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: alegeri presedinte constitutie