Comisia Europeană urmăreşte îndeaproape şi cu îngrijorare crescută evenimentele în desfăşurare din România şi nu va ezita să ia măsuri, acolo unde este necesar, pentru a asigura compatibilitatea textului final al Codului penal cu normele Uniunii Europene privitoare la domeniul penal şi la cooperarea poliţienească şi cu standardele internaţionale, a declarat miercuri un purtător de cuvânt al executivului comunitar, răspunzând unei solicitări a AGERPRES.
''Noi, ca şi alţi parteneri internaţionali şi state membre, am subliniat în mod repetat că lupta contra corupţiei şi asigurarea unui sistem judiciar independent şi profesionist sunt de o importanţă fundamentală. Acest lucru se află şi în centrul rapoartelor elaborate de Comisie în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV). Pentru România acum este esenţial să-şi intensifice eforturile şi să evite paşi înapoi faţă de realizările obţinute'', se arată în răspunsul CE, după ce Camera Deputaţilor a adoptat miercuri proiectul privind modificarea Codului penal.
''În acest context, urmărim îndeaproape reformele privind sistemul judiciar şi ale Codului penal din România. Luăm notă de faptul că reforma Codului penal a fost votată de Parlamentul român. Vom examina compatibilitatea textelor finale ale legislaţiei cu normele Uniunii Europene privitoare la domeniul penal şi la cooperarea poliţienească şi cu standardele internaţionale. Ca gardian al tratatelor, nu vom ezita să luăm măsuri acolo unde este necesar pentru a asigura această compatibilitate'', a adăugat reprezentantul Comisiei Europene.
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat miercuri proiectul privind modificarea Codului penal. S-au înregistrat 167 de voturi "pentru", 97 ''împotrivă'' şi 19 deputaţi s-au abţinut.
Raportul a fost adoptat marţi după-amiază de parlamentarii din Comisia parlamentară specială pentru elaborarea legilor Justiţiei, după ce proiectul privind modificările la Codul penal fusese aprobat de Senat. În comisie, a fost păstrată forma adoptată de Senat, modificările fiind unele de natură tehnică. Comisia a acceptat un amendament al ALDE potrivit căruia pentru a se constata infracţiunea de delapidare este obligatorie plângerea penală prealabilă împotriva funcţionarului public.
Proiectul de modificare a Codului penal, iniţiat de parlamentari PSD şi ALDE, a fost adoptat marţi în plenul Senatului, în calitate de primă Cameră sesizată.