x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Compensații mici la suferințe mari

Compensații mici la suferințe mari

de Dan Constantin    |    10 Noi 2016   •   08:20
Compensații mici la suferințe mari

Trei zile de compensare pentru fiecare 30 de zile de pușcărie - atât socotește Ministerul Justiției că poate oferi deținuților ținuți în condițiile de infern din sistemul penitenciar. Ministrul Prună face un prim pas, foarte mic, în direcția impusă nu de o strategie clară, ci de presiunile uriașe din pușcării și sub amenințarea sancțiunilor drastice ale UE. Proiectul de OU pentru modificarea Legii 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate se află în dezbatere publică doar până la 13 noiembrie, perioada scurtă, de doar zece zile permisă pentru avansarea de propuneri, reducând șansele unei consultări reale. Or, starea dramatică din locurile de detenție care a răbufnit în revolte ale deținușilor și greve ale personalului de supraveghere impune folosirea acestui act normativ pentru a rezolva în primul rând suprapopularea din penitenciare. O reducere în fapt cu 10 la sută a detenției  prin compensare a pedepselor executate în condiții necorespunzătoare, limitate doar de norma de 4 mp/deținut este doar un paleativ, cu efect nesemnificativ pentru suprapopularea care depășește cota de 200 la sută în sistem.

Experiența altor țări europene, recomandările Consiliului Europei, cazuistica CEDO, dar și propunerile făcute în cadrul scurtei perioade de dezbatere a OU relevă că actul normativ poate fi substanțial îmbunătățit pentru a răspunde la supraaglomerarea închisorilor care perturbă sistemul justișiei penale ca întreg. Iată câteva din aceste propuneri avansate în dezbaterea publică:

- Detenția la domiciliu, aplicată după executarea unei fracțiuni de pedeapsă pentru fapte minore, cu grad redus de pericol social. Introducerea detenției la domiciliu, practicată pe scară largă în Europa, reduce cheltuielile de întreținere cu deținutul și asigură reducerea gradului de recidivă;

- Pentru fiecare perioadă de 30 de zile executate în condiții necorespunzătoare (lipsa de spațiu, lipsa apei calde și a condițiilor minime de igienă, temperaturile din celule) se consideră executate suplimentar 15 zile din pedeapsa aplicată. Italia a adoptat după Decizia-Pilot a CEDO o măsură de urgență reducînd 75 de zile pentru fiecare semestru de pedeapsă.

×