x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Şoferul care a omorât doi tineri a fost cercetat de două ori pentru deţinere de droguri

Şoferul care a omorât doi tineri a fost cercetat de două ori pentru deţinere de droguri

de Redacția Jurnalul    |    22 Aug 2023   •   16:47
Şoferul care a omorât doi tineri a fost cercetat de două ori pentru deţinere de droguri
Sursa foto: Antena 3 CNN

Pe rolul DIICOT Constanța a fost înregistrat un caz penal în care se fac cercetări cu privire la fapta de deținere, fără drept, de droguri de risc, în vederea consumului propriu, în cazul tânărului care a accidentat un grup de persoane în 2 Mai, omorând două. Acesta a scăpat de alte două dosare.

Potrivit DIICOT, această etapă nu semnifică formularea unor acuzații împotriva unei/unor persoane, ci instituie cadrul procesual necesar strângerii probelor pentru stabilirea corectă și completă a stării de fapt care să permită adoptarea în cauză a unei soluții legale și temeinice.

„Precizăm că în acest moment nu pot fi furnizate informații suplimentare privind stadiul anchetei, fiind incidente dispozițiile art. 12, alin. 1, lit. e, din Legea 544/2001. Totodată, având în vedere interesul public, vă informăm că în evidențele DIICOT au fost identificate două dosare penale vizând aceeași persoană, cercetările având ca obiect infracțiuni de deținere, fără drept, de droguri de risc, în vederea consumului propriu, prev. de art. 4 alin. 1 din Legea 143/ 2002”, arată DIICOT.

De fapt, în 5 aprilie 2017, a fost depistat de lucrători din cadrul Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București pe o stradă din capitală, având asupra sa o foiță de hârtie de culoare alba și o punguță din material plastic transparent conținând cantitatea totală de 0,39 grame canabis. Prin ordonanța din 30 octombrie 2019 s-a adoptat în acest dosar o soluție de clasare cu privire la infracțiunea de deținere, fără drept , de droguri de risc, în vederea consumului propriu, prev. de art. 4 alin. 1 din Legea 143/ 2002 cu motivarea că potrivit art. 113 alin. 1 Cod penal, minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani nu răspunde penal.

În cel de al doilea dosar înregistrat la DIICOT în anul 2022, s-au efectuat cercetări cu privire la fapta de deținere, fără drept, de droguri de risc, în vederea consumului propriu, prev. de art. 4 alin. 1 din Legea 143/ 2002 reținându-se că la data de 3 februarie 2022 aceeași persoană (având vârsta de 18 ani) a fost depistată de organele de poliție în incinta unui complex comercial din municipiul București având asupra sa un pliculeț din material plastic transparent ce conținea cantitatea de 0,68 grame canabis.

Prin ordonanța din 21 decembrie 2022 s-a dispus renunțarea la urmărire penală, reținându-se că pentru infracțiunea cercetată legea prevede o pedeapsă cu închisoarea mai mică de 7 ani (infracțiunea de deținere de droguri de risc pentru consum propriu se pedesește cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă), iar în cauză nu există un interes public în urmărirea faptei în raport cu: conținutul faptei (deținerea pentru consum propriu de canabis); modul și mijloacele de săvârșirea a faptei (elementul material, deținerea, nu relevă un mod elaborat de comitere a faptei); natura drogului deținut (canabis, drog de risc); cantitatea redusă a drogului deținut; disproporția vădită între cheltuielile pe care le-ar implica desfășurarea procesului penal și gravitatea redusă a faptei; circumstanțele personale ale făptuitorului, în vârstă de 18 ani la data săvârșirii faptei, fără antecedente penale și având o atitudine sinceră la momentul constatării faptei. Soluția adoptată de procuror prin ordonanța menționată a fost confirmată de Tribunalul București la data de 10 ianuarie 2023.

Procurorii DIICOT fac precizarea că, prin ordonanța din 21 decembrie 2022 s-a dispus, în conformitate cu prevederile art. 19 din Legea nr. 143/2000, evaluarea făptuitorului de către specialiști din cadrul Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog din cadrul Agenției Naționale Antidrog, în scopul includerii sale în circuitul integrat de asistență a persoanelor consumatoare de droguri.

„Pentru infracțiunea de trafic intern de droguri de risc, prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 s-a adoptat o soluție de clasare, întrucât cercetările efectuate în cauză nu au condus la identificarea persoanei de la care a fost procurat drogul de risc”, mai arată DIICOT.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: diicot accident 2 mai