x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Doamna Prună, supărata Justiţiei, se autoacuză

Doamna Prună, supărata Justiţiei, se autoacuză

de Dan Constantin    |    09 Iun 2016   •   08:56
Doamna Prună, supărata Justiţiei, se autoacuză
Sursa foto: ANGELO BREZOIANU / AGERPRES FOTO

Când a ajuns propunerea de ministru al Justiției, după penibila examinare a colegei Guseth, mai nimeni nu știa, și nici nu bănuia, ce va pătimi sistemul magistraturii sub madam Prună. Absolventa primei promoții postrevoluționare de juriști ”făcuți” la particularul ecologic, Raluca s-a adaptat rapid criteriilor de viteză în obținerea gradelor profesionale și a intrat în Barou din 1996. Filosofia paralelă, doctoratul neterminat, prestația de oengistă (pro bono) au recomandat-o pentru cariera de succes de la Bruxelles unde a avut un intermezzo de câteva luni ca asistentă a Monicăi Macovei.

Cu acest baston de general în poșeta atotcuprinzătoare s-a rotit ca șef de unitate la UE, post din care a fost chemată peste noapte să fie unsă ministru în echipa Cioloș. A dat multe recitaluri de nervozitate în puținele luni de mandat, a scăpat voit declarații despre limitarea democrației care impuneau demiterea, nu doar nemulțumirea colegilor de cabinet. Asociațiile de magistrați critică deschis prestația ministrului Prună, în CSM a provocat scandal, instituțiile din subordinea Ministerului Justiției - penitenciare, autoritatea pentru cetățenie - sunt sub presiunea deciziilor abuzive. Tehnocrata de Bruxelles este varză la toate capitolele. Mai nou, și-a pus și miile de avocați în cap după ce a considerat că o lege plecată din minister și aflată prin cotloanele de avizare ar asigura o superimunitate acestei meserii liberale.

Vorbele care ne osândesc

Avocații au deschis o procedură pentru grevă. Ministrul Justiției a lansat în spatiul public afirmații neadevărate despre manevrele pe care aceștia le-ar face pentru a obține un statut cu totul privilegiat, similar cu o supraimunitate. Speriată de consecințe, Raluca Prună acceptă o întâlnite cu avocații. Stenograma întâlnirii din 4 iunie cu organele de conducere ale profesiei de avocat, difuzată de juridice.ro, este în sine un document care poate fi atașat deciziei de revocare a ministrului Justiției. Iată câteva ,,scuze” pe care le prezintă Prună avocaților care amenință cu greva la nivel național.

”Sunt într-un Guvern de tehnocrați și facem politică, e adevărat!... Nu o să am carieră politică, nu sunt bună pentru așa ceva... am făcut declarații nefericite... Cu privire la secretul profesional, textul a fost retrimis de două ori. Este și numele Guvernului, este să zicem... o coincidență nefericită. Punctul de vedere al Ministerului Justiției a fost trimis neprocedural de către Guvern la Parlament. Este o coincidență nefericită, mi-o asum... asta face ca textele să nu fie supuse public pe site... Sunt restrângeri, din păcate, de drepturi, asta e... Este adevărat că sunt prietenă cu Monica Macovei, dar nu am lucrat formal cu Monica Macovei” ş.a.m.d.

Acoperiții, problemă veche

O intervenție cu tâlc a avut, la întâlnirea cu Ministrul Justiției, avocatul Nicu Tiberius, consilier la Uniunea Națională a Barourilor din România.

”Stimată doamnă colegă, sunteți avocată din 1996. În 1995, când a apărut legea, noi aveam o dispoziție în legătură cu ofițerii acoperiți! De la început am avut în lege o dispoziție prin care voiam să nu primim în mijlocul nostru pe cei care au alte misiuni decât a apăra drepturile legitime. Toți cei care la momentul acela am candidat am dat declarații că nu am avut legătură cu fosta Securitate. Acum nu am cerut noi scoaterea acestor prevederi.”

 

×
Subiecte în articol: raluca pruna