x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Percheziții într-un dosar privind acte de identitate cu domicilii fictive

Percheziții într-un dosar privind acte de identitate cu domicilii fictive

de Redacția Jurnalul    |    25 Noi 2025   •   08:09
 Percheziții într-un dosar privind acte de identitate cu domicilii fictive

Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, împreună cu ofițeri ai Direcției de Investigații Criminale din cadrul IGPR au făcut marți 17 percheziții într-o anchetă care vizează falsificarea documentelor de identitate și obținerea cetățeniei române în mod fraudulos.

Perchezițiile efectuate marți de autorități au vizat atât instituții publice, cât și persoane fizice. Perchezițiile au loc într-un dosar privind săvârșirea infracțiunilor de fals informatic comise de funcționari publici din județul Suceava, precum și uz de fals și complicitate la fals informatic din partea unor beneficiari ai documentelor de identitate.

Potrivit anchetei, cu ajutorul unor angajați ai unui serviciu de evidență a populației și ai unei primării, au fost emise acte de identitate românești cu informații false privind domiciliul și chiar cetățenia, printre beneficiari numărându-se persoane din Rusia, Ucraina, Republica Moldova și alte țări ale fostului spațiu sovietic.

Potrivit procurorilor, datele falsificate privesc atât adrese de domiciliu cât și certificate de cetățenie contrafăcute. Declarațiile de luare în spațiu ar fi fost întocmite în fals, fără prezența beneficiarilor în fața funcționarilor de la Evidența Populației.

Ca urmare a cercetărilor, s-a aflat că 18 persoane au obținut cărți de identitate și pașapoarte românești, fiind plasate sub urmărire penală.

„Activitățile au fost efectuate în colaborare cu IGPR – DIC,SIAS și Serviciul tehnic din cadrul PÎCCJ”, conchide comunicatul emis de Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

 

(sursa: Mediafax)

×